Art. 1156. - Art. 1156: Situaţia creditorilor personali ai moştenitorilor - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
Art. 1156: Situaţia creditorilor personali ai moştenitorilor
(1)Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moştenirii.
(2)Creditorii personali ai moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.
(3)Ceilalţi moştenitori pot obţine respingerea acţiunii de partaj introduse de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor.
(4)Creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligaţi să dovedească frauda copărtaşilor numai dacă, deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în lipsa lor şi fără să fi fost convocaţi. În toate celelalte cazuri, acţiunea în revocarea partajului rămâne supusă dispoziţiilor art. 1.562.
(5)Din bunurile moştenirii atribuite la partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul moştenitorului, creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului.
(6)Dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile şi legatarilor cu titlu particular ori de câte ori obiectul legatului nu constă într-un bun individual determinat.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (925)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (925)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Articole numărul de obiecte din listă: (4)
- Frauda şi consecinţele ei juridice în dreptul privat român
- Frauda pauliană în lumina noului Cod civil român şi a noului Cod civil francez. Evoluţia jurisprudenţei în dreptul civil francez
- Originea istorică, definiţia şi rolul acţiunii pauliene în concepţia Codului civil român şi a Codului civil francez. Actele atacabile