Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 703: Noţiune
Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.
Art. 704: Constituirea uzufructului
(1)Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.
(2)Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.
Art. 705: Acţiunea confesorie de uzufruct
Dispoziţiile art. 696 alin. (1) se aplică uzufructului în mod corespunzător.
Art. 706: Obiectul uzufructului
Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea.
Art. 707: Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufructului
Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.
Art. 708: Durata uzufructului
(1)Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.
(2)Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăşirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.
(3)Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.
(4)Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.