Nou Capitolul iii - Reguli generale de comportament în activitatea medicală - Cod din 2025 de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România
M.Of. 1141
Neintrat în vigoare Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL III:Reguli generale de comportament în activitatea medicală
Art. 15: Respectul faţă de confraţi
(1)Medicul îşi va respecta confraţii în toate împrejurările, având un comportament colegial şi profesional.
(2)Denigrarea sau subminarea publică a colegilor este incompatibilă cu demnitatea profesiei medicale şi constituie faptă nedeontologică.
Art. 16: Comportamentul profesional şi etic
(1)Medicul trebuie să fie un model de comportament profesional şi etic, fiind în permanenţă preocupat de creşterea nivelului său profesional, a autorităţii şi prestigiului profesiei medicale.
(2)Medicul are obligaţia să îşi actualizeze permanent cunoştinţele şi pregătirea medicală, prin educaţie medicală continuă acreditată.
(3)Medicul va depune diligenţe pentru a-şi desfăşura activitatea profesională într-o manieră responsabilă pentru sănătatea publică.
(4)Medicul are datoria de a aduce la cunoştinţa organelor competente orice situaţie medicală de care află şi care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.
(5)Medicul are datoria de a optimiza beneficiul terapeutic raportat la riscurile procedurilor medicale şi de a nu expune pacientul unui risc nejustificat.
(6)Medicul are datoria să respecte membrii comunităţii medicale.
(7)Medicul cu atribuţii de control şi evaluare a activităţii unui confrate nu poate oferi opinii sau asistenţă medicală de specialitate pacienţilor medicului controlat sau evaluat şi are obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor la care a primit acces.
(8)Medicul are obligaţia de a fi prudent atunci când se exprimă public asupra informaţiilor medicale, asigurându-se că afirmaţiile pe care le face în legătură cu acestea sunt susţinute de dovezi ştiinţifice.
(9)Medicul nu va profita de pacientul său sau de familia acestuia din punct de vedere financiar, profesional, social.
(10)Angajarea medicului într-o relaţie intimă cu pacientul atât timp cât relaţia medic-pacient este în desfăşurare constituie faptă nedeontologică.
(11)Medicul nu poate accepta niciun fel de avantaje materiale sau morale pentru îndrumarea pacienţilor către alt coleg medic sau către o unitate sanitară publică sau privată.
(12)Medicul nu poate să amâne un tratament, să refuze o metodă de diagnostic sau orice alt serviciu medical (inclusiv terapeutic) în sistemul public sau privat, sub motivul invocării nejustificate a lipsurilor materiale sau de altă natură, şi să îndrepte pacientul către altă structură medicală unde medicul sau afinii săi până la gradul IV au un interes patrimonial sau nepatrimonial.
(13)Cazurile de urgenţă majoră şi urgenţă vitală care sunt transferate către altă structură medicală, sub motivul lipsurilor materiale sau de altă natură, trebuie raportate structurii de control etic local, constituită conform legii la nivelul unităţii sanitare.
(14)Medicul trebuie să evite inducerea în eroare a publicului sub orice formă prin care şi-ar putea atribui în mod fals primatul asupra unor tehnici/proceduri la nivel regional/naţional/internaţional.
Art. 17: Limitele angajamentului profesional
(1)Cu excepţia situaţiilor de urgenţe medico-chirurgicale ameninţătoare de viaţă, angajamentul profesional al medicului nu poate depăşi specialitatea şi competenţele sale dobândite şi atestate conform legii, capacitatea tehnică şi dotarea materială ale unităţii sanitare. În aceste situaţii, medicul are obligaţia de a îndruma pacientul către alţi medici sau alte unităţi sanitare pentru acordarea îngrijirilor medicale adecvate.
(2)În relaţia medic-pacient medicul are datoria de a informa de la început pacientul despre natura şi limitele angajamentului său profesional, urmând ca pe parcursul actului medical să informeze pacientul despre afecţiunea curentă, comorbidităţile existente, planul de tratament şi recuperare.
(3)Medicul are obligaţia de a acorda îngrijiri medicale pacienţilor, fără a-şi pune în pericol propria siguranţă.
Art. 18: Diligenţa de informare
Medicul va depune diligenţe ca pacientul sau reprezentantul său legal să primească informaţii corecte, fundamentate ştiinţific, să înţeleagă informaţiile medicale primite, natura şi limitele relaţiei medic-pacient şi ale serviciilor medicale pe care pacientul urmează să le primească.
Art. 19: Colaborarea cu alţi profesionişti din domeniul sănătăţii
(1)Interacţiunile profesionale ale medicului cu alţi medici sau profesionişti din domeniul sănătăţii trebuie să fie bazate pe colaborare, sprijin şi respect reciproc, toleranţă şi nediscriminare.
(2)Medicul care îndrumă pacientul către un confrate are datoria de a-i pune la dispoziţie acestuia toate datele medicale de care dispune.
(3)Medicul curant poate să ia în considerare recomandările altor confraţi referitoare la pacient, păstrându-şi în acelaşi timp independenţa profesională.
(4)Comunicarea interdisciplinară trebuie să fie clară, completă şi promptă, asigurând continuitatea şi coerenţa actului medical.
Art. 20: Consultul în echipă
(1)Medicul curant poate solicita, în beneficiul pacientului, consultul în echipă, urmând ca pacientul sau reprezentantul său legal să fie informat cu privire la opiniile medicale exprimate. Decizia finală aparţine medicului curant.
(2)În situaţia în care pacientul este evaluat de către o comisie medicală, responsabilitatea profesională revine în egală măsură tuturor membrilor comisiei.
Art. 21: Dreptul la o a doua opinie medicală
Medicul curant are datoria de a respecta dreptul pacientului la o a doua opinie medicală.
Art. 22: Circumstanţe care pot afecta independenţa profesională
(1)Medicul are datoria de a evita circumstanţele care aduc atingere independenţei sale profesionale.
(2)Circumstanţele, potenţiale sau reale, de natură a afecta independenţa profesională a medicului pot fi:
a)acceptarea situaţiilor care pot afecta îngrijirile medicale acordate pacientului şi necomunicarea acestora către structurile responsabile de corectarea lor;
b)orice înţelegere efectuată între medici, între medic şi farmacist, între medic şi personalul mediu sau auxiliar, între medic şi orice persoane fizice sau juridice în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale de către medic sau de către afinii săi până la gradul IV.
Art. 23: Refuzul acordării serviciilor medicale
(1)Cu excepţia situaţiilor de urgenţe medico-chirurgicale ameninţătoare de viaţă, medicul poate refuza relaţia cu un pacient sau acordarea îngrijirilor medicale în următoarele situaţii:
a)dacă aceasta este de natură să îi afecteze independenţa profesională, imaginea sau nu este conformă cu exercitarea profesiei;
b)dacă un pacient sau aparţinătorii acestuia sunt agresivi verbal şi/sau fizic;
c)dacă pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic;
d)dacă i se solicită efectuarea unui act medical neconform cu valorile sale morale, pe baza clauzei de conştiinţă declarate anual în scris la colegiul teritorial, recomandând pacientului adresarea către un alt medic;
e)dacă pacientul sau reprezentantul său legal solicită efectuarea de acte medicale ilicite sau contrare principiilor etice.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) medicul îi va explica pacientului sau reprezentantului său legal motivele refuzului.
(3)Cu excepţia situaţiilor de urgenţe medico-chirurgicale ameninţătoare de viaţă, medicul poate refuza preluarea unui pacient nou doar în situaţiile în care capacitatea sa profesională este depăşită, iar acest lucru ar afecta calitatea îngrijirii. Decizia trebuie să fie justificată medical şi profesional, nu subiectiv sau arbitrar.
(4)Refuzul trebuie exprimat într-un mod respectuos, fără discriminare, şi justificat corespunzător. Ori de câte ori este posibil, medicul va sprijini pacientul în identificarea unei alternative rezonabile pentru preluarea în îngrijire.
Art. 24: Practica independentă a profesiei medicale
(1)Medicii cu practică independentă au obligaţia de a afişa tarifele aplicate.
(2)Tarifele sunt stabilite de fiecare medic, cu excepţia serviciilor medicale furnizate în baza unui contract.
(3)Perceperea unor onorarii de succes de către medicii cu practică independentă este interzisă.
(4)Medicul cu practică independentă poate refuza să presteze servicii medicale în cazul neachitării costurilor aferente, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale ameninţătoare de viaţă.