Secţiunea 2 - Respectul faţă de confraţi - Cod Deontologic din 2021 al medicului stomatolog

M.Of. 833

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2025
SECŢIUNEA 2:Respectul faţă de confraţi
Art. 58
Sunt interzise medicului stomatolog, în condiţiile legii, blamarea, calomnierea şi defăimarea confraţilor, atât în exercitarea profesiei, cât şi în afara acesteia, precum şi răspândirea unor astfel de susţineri, în orice modalitate de diseminare.
Art. 59
Medicul stomatolog este obligat să depună toate diligenţele ca existenţa unui dezacord între acesta şi un confrate să nu dea naştere la controverse publice, inclusiv să evite, prin conduita proprie, ca pacientul sau o persoană care nu face parte din echipa medicală care a interacţionat cu pacientul să fie martorul unor manifestări capabile să slăbească încrederea pacientului sau a publicului în medicul stomatolog curant sau în corpul profesional.
Art. 60
(1)Medicul stomatolog trebuie să se abţină de la orice act care ar putea dăuna unui confrate.
(2)Cu excepţia dorinţei expres şi liber consimţite a pacientului, este considerată o încălcare a obligaţiei prevăzute la alin. (1) inclusiv dacă fapta a fost săvârşită, în special, în următoarele circumstanţe:
a)medicul stomatolog care continuă să trateze un pacient pentru care nu deţine calitatea de medic stomatolog curant, dar pe care l-a preluat pentru tratarea urgenţei sau în situaţia înlocuirii medicului stomatolog curant pe durata absenţei acestuia din urmă;
b)medicul stomatolog care continuă tratamentul pacientului pentru care a emis o opinie de specialitate în cadrul procedurilor disciplinare sau judiciare şi care nu mai trimite pacientul la medicul stomatolog curant pentru continuarea tratamentului;
c)medicul stomatolog care continuă să trateze un pacient căruia i-a acordat asistenţă stomatologică în ambulatoriu, chiar dacă tratamentul ulterior ar putea fi continuat de către medicul stomatolog curant.