Capitolul i - DISPOZIŢII GENERALE - Anexa din 1997 privind aprobarea Planului de conturi pentru instituţiile de credit şi normele metodologice de utilizare a acestuia

M.Of. 212 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Februarie 2004
CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
1.Societăţile bancare persoane juridice cu sediul în România, denumite în continuare "bănci" au, potrivit art. 1 şi art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, obligaţia organizării şi ţinerii contabilităţii la sediile declarate de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii, ale prezentului plan de conturi şi ale normelor metodologice de utilizare a acestuia.
În baza art. 46 din lege, prevederile acesteia, precum şi ale planului de conturi şi normelor metodologice de utilizare a acestuia, se aplică în mod corespunzător şi subunităţilor cu sediul în România, ce aparţin unor bănci cu sediul în străinătate.
Sucursalele şi alte subunităţi fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin unor bănci cu sediul în România, conduc contabilitatea în ţara în care au sediul declarat, în conformitate cu reglementările legale, în domeniu, din România.
Băncile sunt obligate să păstreze, la sediile declarate (centrală, sucursale, agenţii etc.), documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, precum şi registrele contabile legale şi să le pună la dispoziţia organelor în drept în cadrul exercitării atribuţiilor lor legale.
2.În aplicarea prevederilor art. 2 şi art. 6 din lege, băncile, în calitate de unităţi patrimoniale, au obligaţia să asigure, în condiţiile legii:
a)întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţiune care afectează patrimoniul băncii;
b)înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale;
c)inventarierea patrimoniului băncii;
d)întocmirea bilanţului contabil;
e)controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;
f)furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute de bancă.
3.Potrivit legii, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat, aprobat ori înregistrat în contabilitate, după caz.
Înregistrarea operaţiunilor patrimoniale în contabilitate se face cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor justificative, după data de întocmire sau de intrare în unitate şi sistematic, în conturi sintetice şi analitice, cu ajutorul registrului-jurnal şi al cărţii mari, potrivit prezentului plan de conturi şi normelor de utilizare a acestuia.
4.Inventarierea trebuie să cuprindă toate elementele de activ şi de pasiv din patrimoniul băncii care se înscriu în registrul - inventar.
Sunt supuse, de asemenea, inventarierii bunurile aflate temporar în păstrare, custodie sau pentru alte scopuri în bancă, aparţinând altor persoane fizice sau juridice.
Bunurile şi valorile, proprietate publică, date în administrarea băncilor se inventariază şi se evidenţiază în mod distinct în patrimoniul acestora.
5.Registrul-jurnal, registrul-inventar şi cartea mare, împreună cu documentele justificative, precum şi bilanţul contabil, întocmite potrivit normelor stabilite, constituie documente contabile oficiale pentru exercitarea controlului asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate şi pot fi admise ca probă în justiţie.
6.Controlul asupra operaţiunilor patrimoniale înregistrate în contabilitate se efectuează de către persoanele care conduc contabilitatea, care exercită controlul financiar preventiv şi controlul financiar de gestiune, cenzori sau alte persoane împuternicite de bancă, după caz. De asemenea, controlul asupra operaţiunilor patrimoniale înregistrate în contabilitate se efectuează de către organele de control financiar şi fiscal ale statului şi alte organe cu atribuţii de control, potivit legii.
7.Informaţiile necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului de stat, precum şi întocmirii balanţelor financiare (balanţa financiară generală a economiei; balanţa de plăţi externe; balanţa de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei şi masei monetare; balanţa creanţelor şi angajamentelor externe; balanţa formării capitalurilor pe economie; balanţa financiară a resurselor şi cheltuielilor de investiţii) şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale, precum şi pentru Sistemul Conturilor Naţionale sunt furnizate de către bănci prin bilanţul contabil şi dările de seamă statistice, în condiţiile legii.
8.Documentele contabile oficiale, respectiv bilanţului contabil, cartea mare, registrul-jurnal şi registrul-inventar, potrivit legii, se ţin în limba română şi în moneda naţională.
9.Operaţiunile privind investiţiile de capital străin, operaţiunile valutare curente (de cont curent), de cont financiar şi de capital, de vânzare-cumpărare în cadrul pieţei valutare (operaţiuni la vedere-SPOT, operaţiuni la termen-FORWARD, operaţiuni SWAP, operaţiuni de schimb valutar pentru persoane fizice), disponibilităţile în devize, precum şi alte operaţiuni în devize se înregistrează în contabilitate, atât în devize, cât şi în lei, la cursul valutar de schimb în vigoare la data efectuării lor.
Operaţiunile efectuate de subunităţile proprii în străinătate pot fi înregistrate în cursul perioadei de gestiune numai în devize, urmând ca la sfârşitul exerciţiului sau la alte perioade să se facă convertirea în lei a soldurilor şi rulajelor conturilor.
Convertirea în lei a preţurilor externe pentru bunurile din import se face potrivit cursului valutar de schimb la care se înregistrează declaraţia vamală, conform reglementărilor privind tariful vamal de import.
10.În temeiul prevederilor art. 4 din Legea contabilităţii, Banca Naţională a României elaborează pentru bănci, împreună cu acestea:
a)planul de conturi şi normele metodologice privind utilizarea acestuia;
b)modelele bilanţurilor contabile şi formularele comune ce se folosesc în activitatea bancară, precum şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.
Potrivit legii, planul de conturi, modelele bilanţurilor contabile, formularele comune ce se folosesc în activitatea bancară, precum şi normele metodologice prevăzute la alineatul precedent se aprobă de către Ministerul Finanţelor.
11.Planul de conturi pentru bănci şi normele de utilizare ale acestuia conţin conturile necesare înregistrării în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale ce pot avea loc în cadrul băncii, conţinutul şi funcţia fiecărui cont, monografia contabilă a principalelor operaţiuni, precum şi criteriile generale (atribute) privind dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice.
La elaborarea planului de conturi pentru bănci şi normelor metodologice de utilizare a acestuia s-au avut în vedere reglementările în vigoare şi încadrarea în standardele contabile internaţionale.
Pentru unele operaţiuni, care la data elaborării planului de conturi şi a normelor de utilizarea a acestuia nu erau reglementate, modalităţile prevăzute pentru înregistrarea acestora în contabilitate au la bază uzanţele contabile internaţionale. Ca urmare, planul de conturi şi normele metodologice de utilizare a acestuia nu constituie temei legal pentru efectuarea operaţiunilor economico-financiare, ci servesc numai la înregistrarea corespunzătoare în contabilitate a operaţiunilor efectuate. Operaţiunile economico-financiare supuse înregistrării în contabilitate trebuie efectuate în concordanţă strictă cu prevederile actelor normative care le reglementează.
Monografia privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni bancare nu are caracter exhaustiv, ci numai exemplificativ.
Planul de conturi conţine opt clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul II simbolizate cu patru cifre, conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre. Conturile din cele opt clase (1-7 şi 9) se utilizează de către toate băncile.
Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi este de competenţa fiecărei bănci, în funcţie de criteriile generale (atribute) şi de necesităţile proprii.
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivelor, în corelare cu normele care stau la baza întocmirii bilanţului contabil.
Pentru contabilizarea operaţiunilor de mandat în contul trezoreriei statului, băncile utilizează conturi distincte potrivit instrucţiunilor Ministerului Finanţelor, deschise în cadrul clasei 8, iar pentru operaţiunile aferente contabilităţii de gestiune, băncile pot utiliza conturi distincte, deschise în cadrul altor clase decât cele care figurează în planul de conturi (clasele 1-7 şi 9) şi celor deschise în cadrul clasei 8. Conturile aferente operaţiunilor de mandat în contul trezoreriei statului şi celor de gestiune nu se includ în balanţele de verificare a conturilor de bilanţ şi în afara bilanţului.
12.Registrele de contabilitate se utilizează de către toate băncile, conform modelelor şi instrucţiunilor prevăzute la capitolele IV şi X din prezentele norme.
13.Normele metodologice privind utilizarea modelelor bilanţurilor contabile cuprind: reguli privind întocmirea bilanţurilor contabile, corelaţiile ce trebuie asigurate între indicatorii prevăzuţi în conţinutul acestora, periodicitatea, verificarea şi depunerea acestora la organele în drept.
14.Modelele registrelor de contabilitate, altele decât registrul-jurnal, registrul-inventar şi cartea mare, precum şi cel al formularelor comune ce se utilizează de către bănci în activitatea financiară şi contabilă sunt prevăzute în "Nomenclatorul registrelor şi formularelor tipizate comune privind activitatea financiară şi contabilă", elaborat de Ministerul Finanţelor.
În cazul utilizării echipamentelor informatice pentru întocmirea documentelor justificative şi pentru prelucrarea şi înregistrarea datelor în contabilitate, registrele contabile şi formularele privind activitatea financiară şi contabilă pot fi adaptate în funcţie de necesităţile proprii de utilizare, în condiţiile respectării conţinutului de informaţii ale modelelor prevăzute.
În afară de formularele prevăzute în acest nomenclator şi de formularele comune privind activitatea bancară prevăzute la art. 10 lit.b), băncile pot folosi în activitatea financiar-contabilă şi alte formulare specifice elaborate de acestea, unităţi de grup, asociaţii profesionale, în funcţie de necesităţi.
15.Potrivit art. 5 din lege, contabilitatea se conduce în partidă dublă şi trebuie să asigure:
a)înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a tuturor operaţiunilor patrimoniale, în funcţie de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi şi creditul altor conturi, denumite conturi corespondente;
b)stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare, precum şi a soldului final al fiecărui cont;
c)întocmirea lunară a balanţei de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare şi creditoare şi totalul soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor;
d)prezentarea situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, respectiv a activelor şi pasivelor prin bilanţ, precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a beneficiilor sau pierderilor, prin contul de profit şi pierdere.
16.În conformitate cu prevederile art. 7 şi art. 9 din lege, pentru evaluarea elementelor patrimoniale, se stabilesc următoarele reguli:
(1)Reguli generale:
a)la data intrării în patrimoniu, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoarea contabilă, care se stabileşte astfel:
- bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie denumită cost de achiziţie;
- bunurile reprezentând aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate, în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora;
- bunurile produse de bancă (programe informatice şi alte bunuri produse de bancă conform legii), la costul de producţie.
Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.
Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia. Cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere, precum şi alte cheltuieli de aceeaşi natură, de regulă, nu se includ în costurile de producţie.
Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală.
b)evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi preţul pieţei.
Valoarea de utilitate a creanţelor şi datoriilor se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată;
c)la încheierea exerciţiului, elementele patrimoniale se evaluează şi se reflectă în bilanţul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare sau contabilă se compară cu valoarea de utilitate stabilită pe baza inventarierii:
- pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a imobilizărilor se înregistrează în contabilitate pe seama amortizării (când deprecierea este ireversibilă) sau, după caz, se constituie provizioane (când deprecierea este reversibilă), iar pentru diferenţele aferente celorlalte elemente de activ se constituie provizioane. Valoarea elementelor de activ se menţine, de asemenea, la valoarea lor de intrare;
- pentru elementele de pasiv, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv se înregistrează în contabilitate prin constituirea de provizioane, valoarea acestor elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare;
d)la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
(2)Reguli specifice:
a)La fiecare închidere contabilă, operaţiunile calificate de acoperire sunt evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite. Cursul utilizat este cursul la vedere sau cursul la termen, în funcţie de natura operaţiunilor acoperite.
b)Operaţiunile în devize se înregistrează în conturi deschise pe fiecare deviză în parte, iar soldul acestora se evaluează la valoarea lor de piaţă.
c)Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de trezorerie cu menţinerea în activ a elementelor cedate. Elementele cedate cu posibilitatea de răscumpărare se înregistrează în conturile în afara bilanţului, respective.
d)Titlurile de tranzacţie se evaluează la valoarea lor de piaţă.
e)Primele sau decotările aferente titlurilor de investiţii se repartizează asupra conturilor de venituri sau de cheltuieli, după caz, prorata temporis, pe durata de viaţă reziduală a titlurilor. În cazul scăderii valorii titlurilor de investiţii, ca urmare a deprecierii valorii acestora, nu se constituie provizion.

f)În cadrul operaţiunilor consorţiale de finanţare, fiecare bancă asociată într-un consorţiu sau sindicat înregistrează numai cota-parte fixată prealabil, aplicându-se, în general, următoarele reguli:
- se înregistrează numai cota-parte a băncii din finanţare sau din angajamentul prin semnătură, în conturile de credite, respectiv în conturile în afara bilanţului, indiferent de poziţia băncii în consorţiu sau sindicat (şef de filă, participant sau sub-participant);
- în cazul în care cota-parte din riscul unei bănci este mai mare decât finanţarea, excedentul se înregistrează în conturile în afara bilanţului, la angajamente de garanţie date. În situaţia inversă, dacă riscul este mai mic decât finanţarea, diferenţa se înregistrează în conturile în afara bilanţului, la angajamente de garanţie primite.
g)Activele gajate sau date în garanţie, cu excepţia numerarului, sunt menţinute, în toate cazurile, în bilanţul băncii, iar activele primite în gaj sau garanţie, cu excepţia numerarului, nu figurează în bilanţul băncii, chiar dacă se referă la angajamente proprii sau în contul terţilor.
h)Angajamentele date în contul terţilor se înregistrează în conturile în afara bilanţului, în cadrul angajamentelor de garanţie, iar cele date în cont propriu se evidenţiază numai în conturile de evidenţă în afara bilanţului.
17.Metodele de evaluare adoptate de bancă trebuie să fie aceleaşi în tot cursul exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul. În cazuri justificate şi în condiţiile prevăzute de lege, banca poate schimba metodele de evaluare, făcând în acest sens menţiuni în anexa la bilanţ şi prezentând influenţele asupra situaţiei patrimoniale şi financiare, precum şi asupra rezultatului exerciţiului.
18.Reevaluara activelor şi pasivelor băncii se efectuează potrivit reglementărilor în vigoare. În aceste cazuri, valoarea de intrare a elementelor patrimoniale se modifică, aceasta fiind înlocuită cu valoarea lor actuală.
19.Potrivit prevederilor art. 10 din lege, documentul oficial de gestiune al băncii îl constituie bilanţul contabil, care trebuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute trebuie respectate, cu bună-credinţă, regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile, cum sunt:
a)principiul prudenţei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior.
Acest principiu are ca scop evitarea riscurilor de transfer în viitor a incertitudinilor prezente şi nu permite decât luarea în considerare a beneficiilor realizate, cu excluderea unor câştiguri potenţiale cum sunt cele pe titluri sau imobilizări şi, dimpotrivă, pierderile sunt luate în considerare imediat ce devin probabile, chiar dacă ele nu vor fi cunoscute decât după închiderea exerciţiului.
De la acest principiu există derogări în ceea ce priveşte operaţiunile de piaţă, atunci când sunt evaluate la preţul pieţei, astfel:
- luarea în considerare a rezultatelor nerealizate pe titlurile de tranzacţie;
- neprovizionarea minus-valorilor latente pe titlurile de investiţii;
- luarea în considerare în anumite condiţii, a rezultatelor potenţiale privind instrumentele financiare la termen;
- înregistrarea la preţul de piaţă a operaţiunilor în devize.
b)principiul permanenţei metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
Schimbarea metodelor nu poate fi decât excepţională, caz în care aceasta trebuie descrisă şi justificată în anexa la bilanţul contabil, iar incidentele contabile trebuie să fie evaluate. De asemenea, schimbarea metodei trebuie să fie menţionată în raportul de gestiune şi în raportul cenzorilor.
c)principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că banca îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii.
d)principiul independenţei exerciţiului, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii băncii pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă.
Rezultatul exerciţiului trebuie să cuprindă, în virtutea acestui principiu, toate veniturile şi cheltuielile care se raportează la acest exerciţiu, pe măsură ce sunt angajate şi nu pe bază de încasări şi plăţi. Astfel, dobânzile sunt contabilizate la rezultate pe baza dobânzilor scurse (prorata temporis), iar, din punct de vedere tehnic, acest scop este atins prin utilizarea conturilor de creanţe şi datorii ataşate sau a conturilor de regularizare.
e)principiul intagibilităţii bilanţului, potrivit căruia bilanţul de deschidere a unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent.
Acest principiu interzice înregistrarea directă a veniturilor sau a cheltuielilor în conturile de capitaluri proprii; ele trebuie să tranziteze prin contul de rezultate, cu excepţia incidentelor datorate schimbării metodelor impuse de reglementarea contabilă sau fiscală.
f)principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate.
De la acest principiu există derogări în ceea ce priveşte compensarea autorizată pentru rezultatele obţinute din operaţiunile privind swap-urile de dobândă şi, în general, pentru rezultatele din operaţiunile de piaţă (titluri de tranzacţie, instrumente financiare la termen).
g)principiul nominalismului sau costului istoric, potrivit căruia costul istoric la care un activ sau un pasiv a intrat în patrimoniu şi a fost înregistrat în contabilitate trebuie să fie menţinut.
Acest principiu comportă derogări în ceea ce priveşte operaţiunile în devize, titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare la termen, deoarece acestea fac obiectul unor reevaluări periodice la preţul de piaţă.
h)principiul supremaţiei realităţii asupra aparenţei, potrivit căruia, aspectul economic şi financiar este privilegiat faţă de aspectul pur juridic. Cu toate că acest principiu nu este formulat explicit în norme şi reglementări, aplicaţiile lui în domeniul bancar sunt multiple: operaţiunile de pensiune livrată sau nelivrată, operaţiunile devânzare de titluri cu posibilitate de răscumpărare, tratarea rezultatelor din operaţiuni de piaţă, contabilizarea operaţiunilor consorţiale. Pentru fiecare dintre aceste operaţiuni, aspectul economic este privilegiat.
i)principiul regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele, care are drept scop furnizarea de informaţii clare, precise şi complete asupra patrimoniului, situaţiei financiare, rezultatului, operaţiunilor şi riscurilor asumate. Acest principiu îşi găseşte aplicarea atât în bilanţ şi în contul de rezultate, cât şi în anexa la acestea.
j)principiul pragului de importanţă semnificativă, potrivit căruia toate informaţiile de importanţă semnificativă trebuie să figureze în documentele comunicate terţilor. În schimb, informaţiile nesemnificative pot fi omise. Acest principiu îşi găseşte aplicarea în bilanţul contabil unde anumite sub-posturi din bilanţ şi din contul de rezultate pot fi regrupate (dar niciodată posturile însele, cu excepţia celor în care nu figurează nici o valoare). La fel, în bilanţ şi în contul de rezultate se pot adăuga sub-posturi sau posturi, dacă este cazul, iar informaţiile care prezintă o importanţă semnificativă sunt înscrise în anexa la bilanţ.
20.Banca Naţională a României, împreună cu băncile persoane juridice române, actualizează periodic planul de conturi, modelele bilanţurilor şi registrele contabile, formularele comune privind activitatea bancară, precum şi normele privind întocmirea şi utilizarea acestora, în funcţie de reglementările ce se adoptă pe parcurs şi le supune aprobării Ministerului Finanţelor în vederea perfecţionării metodologiei contabile şi aplicării acesteia de către bănci.
21.Pe lângă Banca Naţională a României funcţionează Comisia Consultativă a Contabilităţii Băncilor a cărei componenţă, atribuţii şi funcţionare se stabilesc prin decizia comună a guvernatorului Băncii Naţionale a României şi preşedinţilor băncilor persoane juridice române.