Art. 176. - Art. 17 6 : Art. 17.06: Reductoare de presiune - Anexa 2/2018 la Ordinul nr. 1472/2018 pentru aprobarea cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară - CERINŢE TEHNICE MINIME APLICABILE CONSTRUCŢIILOR NAVALE CARE NAVIGHEAZĂ PE CĂILE NAVIGABILE INTERIOARE DIN ZONELE 1, 2, 3 ŞI 4

M.Of. 844 bis

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2024
Art. 176: Art. 17.06: Reductoare de presiune
1.Aparatele consumatoare de gaz nu pot fi racordate la recipiente decât prin intermediul unei reţele de distribuţie dotată cu unul sau mai multe reductoare de presiune care să scadă presiunea gazului până la presiunea de utilizare. Această reducere poate fi realizată pe una sau două trepte. Toate reductoarele de presiune trebuie să fie reglate permanent la o presiune determinată conform art. 17.07.
2.Reductoarele finale de presiune trebuie să fie dotate sau să fie imediat urmate de un dispozitiv care să protejeze automat tubulatura contra suprapresiunii în caz de defectare a reductorului de presiune. Trebuie să se asigure că, în caz de neetanşeitate a dispozitivului de protecţie, orice scurgere de gaze ce poate scăpa în mediul înconjurător nu prezintă pericolul pătrunderii în interiorul navei sau intrării în contact cu o sursă de foc; dacă este necesar, trebuie să fie amenajată o evacuare specială în acest scop.
3.Dispozitivele de protecţie, precum şi ventilaţiile, trebuie să fie protejate contra pătrunderii apei.