Nou Capitolul vii - Condiţii de eligibilitate a beneficiarilor - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat şi de minimis pentru dezvoltarea antreprenoriatului prin finanţarea înfiinţării şi dezvoltării parcurilor industriale

M.Of. 1073

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
CAPITOLUL VII:Condiţii de eligibilitate a beneficiarilor
Art. 9
(1)La data depunerii cererii de finanţare şi pe perioada de evaluare, selecţie şi contractare, solicitantul şi/sau reprezentantul său legal nu trebuie să se încadreze în niciuna din următoarele situaţii:
a)se află în stare de faliment/insolvenţă sau face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, a încheiat acorduri cu creditorii (în cadrul procedurilor anterior menţionate), şi-a suspendat activitatea economică sau face obiectul unei proceduri în urma acestor situaţii sau se află în situaţii similare în urma unei proceduri de aceeaşi natură prevăzute de legislaţia sau de reglementările naţionale;
b)face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situaţiile enumerate la lit. a);
c)este subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau de minimis ce nu a fost deja executată şi creanţa nu a fost integral recuperată, anexându-se dovezi în acest sens;
d)a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
e)este încadrat în categoria întreprinderii în dificultate, aşa cum a fost definită la art. 7 lit. p);
f)a fost găsit vinovat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru comiterea unei fraude/infracţiuni referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Solicitantul sau reprezentantul legal al solicitantului care îşi exercită atribuţiile de drept la data depunerii cererii de finanţare şi pe perioada procesului de evaluare, selecţie şi contractare nu se află în una dintre situaţiile de mai jos:
a)este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naţionale/comunitare în vigoare, sau se află într-o situaţie care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivităţii şi imparţialităţii procesului de evaluare, selecţie, contractare şi implementare a proiectului;
b)se află în situaţia de a induce grav în eroare autoritatea de management şi/sau prepuşii acesteia sau comisiile de evaluare şi selecţie, prin furnizarea de informaţii incorecte în cadrul prezentului apel de proiecte sau al altor apeluri de proiecte derulate pentru finanţare în cadrul altor programe cu finanţare europeană/naţională;
c)se află în situaţia de a încerca/de a fi încercat să obţină informaţii confidenţiale sau să influenţeze comisiile de evaluare şi selecţie sau autoritatea de management şi/sau prepuşii acesteia pe parcursul procesului de evaluare şi selecţie a prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul unor programe cu finanţare europeană/naţională;
d)a suferit condamnări definitive în cauze referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, inclusiv condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata.
(3)La data depunerii cererii de finanţare, pe parcursul perioadei de evaluare, selecţie, contractare şi implementare, precum şi pe perioada de minimum 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului sau în termenul prevăzut de normele privind ajutorul de stat/de minimis, oricare intervine ultimul, solicitantul deţine, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023, un drept real principal asupra imobilului, obiect al proiectului identificat ca locul de implementare a proiectului, în condiţiile prevăzute de ghidul solicitantului cu privire la tipurile de proiecte ce pot fi finanţate, cu privire la necesitatea obţinerii autorizaţiei de construire, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Bunurile imobile care fac obiectul cererii de finanţare trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, nu mai târziu de semnarea contractului de finanţare/emiterea deciziei de finanţare, după caz, următoarele condiţii:
a)să fie libere de orice sarcini sau interdicţii incompatibile cu realizarea activităţilor proiectului;
b)să nu facă obiectul unor garanţii, cesionări şi nici a unei alte forme de sarcini care ar putea afecta dreptul invocat;
c)să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti;
d)să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
(5)Condiţiile menţionate la alin. (4) trebuie să acopere inclusiv perioada de implementare şi de durabilitate a proiectului/investiţiei.
(6)În situaţia în care titlul de parc industrial a fost obţinut anterior depunerii cererii de finanţare, solicitantul finanţării nu are obligaţia depunerii documentelor care să probeze îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (4).
(7)Solicitantul va asigura respectarea prevederilor PTJ şi a prevederilor legale aplicabile privind dreptul legal de a realiza activităţile în cadrul proiectului, caracterul durabil al operaţiunii şi menţinerea investiţiei, conform art. 65 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 şi prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023, având ca obiect de reglementare drepturile asociate imobilului/imobilelor investiţiei şi regimul sarcinilor asociate şi care sunt detaliate în Ghidul solicitantului.
(8)În situaţia în care, în etapa de contractare, dar nu mai târziu de semnarea contractului de finanţare, solicitantul nu demonstrează că este titularul dreptului real principal, cererea de finanţare este respinsă.
(9)Dacă la data depunerii cererii de finanţare titlul de parc industrial nu a fost emis, beneficiarul se obligă ca, până la ultima plată, să depună la AM PTJ dovada obţinerii acestuia, sub sancţiunea rezilierii contractului de finanţare şi recuperarea ajutorului conferit, inclusiv dobânzile aferente, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, de la data la care ajutorul de stat/de minimis a fost plătit beneficiarului până la data recuperării efective.
(10)Solicitantul se angajează şi demonstrează că poate să suporte, din surse proprii sau din surse atrase care nu fac obiectul niciunui alt ajutor, cofinanţarea prevăzută în prezenta schemă şi în Ghidul solicitantului pentru cheltuielile eligibile, neeligibile, suplimentare (după caz) generate de proiect pe parcursul implementării şi costurile implicate de asigurarea caracterului durabil al proiectului. Acest angajament se demonstrează prin depunerea de către solicitant (lider şi parteneri, după caz) a hotărârii consiliului judeţean/consiliului local cu privire la implementarea proiectului şi aprobarea cheltuielilor cu privire la proiect, cofinanţare eligibilă, costuri neeligibile şi alte costuri conexe procesului de implementare a proiectului.
(11)Solicitantul şi/sau reprezentantul său legal, după caz, nu se încadrează în niciuna din situaţiile de excludere în conformitate cu Declaraţia unică anexă la Ghidul solicitantului.
(12)Pe lângă situaţiile de excludere din cadrul declaraţiei unice se regăsesc şi situaţii de angajament pentru care declaraţia respectivă şi transmiterea cererii de finanţare în MySMIS reprezintă angajamentul ferm al solicitantului pe întregul proces de evaluare, selecţie, contractare, implementare, durabilitate. Orice acţiune a solicitantului care poate fi interpretată în sensul unui act de administrare/dispoziţie care ar putea contraveni celor angajate prin declaraţia unică poate conduce la respingerea proiectului de la finanţare/rezilierea contractului de finanţare, după caz.
Art. 10
(1)Solicitantul trebuie să se regăsească în următoarele situaţii la momentul contractării:
a)în cazul solicitantului pentru care au fost stabilite debite în sarcina sa, ca urmare a măsurilor legale întreprinse de autoritatea de management, acesta va putea încheia contractul de finanţare în următoarele situaţii:
(i)recunoaşte debitul stabilit în sarcina sa de AM PTJ şi îl achită integral, ataşând dovezi în acest sens, cu excepţia proiectelor aflate în implementare, pentru care recunoaşte debitul stabilit şi îl achită integral sau îşi exprimă acordul cu privire la stingerea acestuia din valoarea cererilor de rambursare ulterioare, aferente proiectului în cadrul căruia a fost constatat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c);
(ii)a contestat în instanţă notificările/procesele-verbale/notele de constatare a unor debite şi, prin decizie a instanţelor de judecată, s-a dispus suspendarea executării, anexând dovezi în acest sens;
(iii)şi-a achitat obligaţiile de plată nete către bugetul de stat şi respectiv bugetul local, în cuantumul stabilit de legislaţia în vigoare, şi nu are fapte înscrise în cazierul fiscal legate de cauze referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale;
b)situaţiile de la lit. a) pct. (i) şi (ii) nu se aplică contractelor de finanţare pentru care s-a acordat ajutor de stat/de minimis; în acest caz, deciziile de recuperare a ajutoarelor de stat sau de minimis trebuie să fie executate şi creanţele recuperate integral, inclusiv dobânda de recuperare aferentă.
(2)Solicitanţii (entităţi individuale/lider de parteneriat/membrii de parteneriat) care sunt subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat şi/sau de minimis ce nu a fost deja executată şi ajutorul nu a fost integral recuperat, inclusiv dobânda aferentă, nu sunt eligibili pentru a primi finanţare în cadrul prezentei măsuri.
(3)În cazul proiectelor depuse în parteneriat, condiţiile de eligibilitate se aplică atât liderului de parteneriat, cât şi tuturor partenerilor.