Nou Art. 42. - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat şi de minimis pentru dezvoltarea antreprenoriatului prin finanţarea înfiinţării şi dezvoltării parcurilor industriale

M.Of. 1073

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 42
(1)Beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în formatul şi în termenul solicitate de către acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea respectării procedurilor de raportare şi monitorizare a ajutoarelor ce îi revin ca responsabilitate.
(2)Beneficiarul trebuie să păstreze, pe o perioadă de minimum 10 ani de la data acordării ajutorului în cadrul prezentei scheme, toate documentele referitoare la ajutoarele primite pentru a demonstra respectarea tuturor condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în acest domeniu. Această evidenţă trebuie să conţină informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condiţiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, data şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate, instrumentul de ajutor şi sectorul implicat pe baza nomenclatorului statistic al activităţilor economice în Uniunea Europeană (NACE). Beneficiarii de ajutoare au obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului schemei, în formatul şi în termenul solicitate de acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorului.
(3)Furnizorul ajutorului va informa în scris beneficiarii cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme şi caracterul acestuia, cu menţionarea reglementărilor aplicabile şi a plafoanelor maxime permise.
(4)În conformitate cu art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, furnizorul va informa Consiliul Concurenţei în termen de 15 zile de la data adoptării schemei de ajutor de stat şi de minimis.
(5)În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, furnizorul va informa Consiliul Concurenţei cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de stat şi de minimis, precum şi a oricărei modificări aduse acesteia, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc, cu excepţia situaţiilor în care se impune aplicarea prevederilor art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014.