Nou Art. 32. - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat şi de minimis pentru dezvoltarea antreprenoriatului prin finanţarea înfiinţării şi dezvoltării parcurilor industriale
M.Of. 1073
În vigoare Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 32
Sunt considerate neeligibile pentru ajutor de stat şi de minimis următoarele categorii de cheltuieli şi activităţi:
a)dobânzi pentru împrumuturi, cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenţii pentru rata dobânzii sau a unei subvenţii pentru comisioanele de garantare;
b)taxa pe valoarea adăugată (TVA), cu excepţiile de la art. 31 şi în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului;
c)cheltuielile efectuate în sprijinul relocării potrivit art. 66 din Regulamentul (UE) 2021/1.060;
d)cheltuielile excluse de la finanţare potrivit art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/1.056;
e)cheltuieli care intră sub incidenţa prevederilor art. 63 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/1.060;
f)cheltuielile care fac obiectul uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 65 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (UE) 2021/1.060;
g)achiziţia de echipamente şi autovehicule sau mijloace de transport secondhand;
h)cheltuielile cu achiziţionarea autovehiculelor şi a mijloacelor de transport, aşa cum sunt ele clasificate în subgrupa 2.3 "Mijloace de transport" din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, indiferent de domeniul de activitate al solicitantului ori de domeniul de activitate în care se doreşte realizarea investiţiei propuse prin proiect, cu excepţia clasei 2.3.6 "Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat";
i)amenzi, penalităţi, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de arbitraj;
j)cheltuieli efectuate peste plafoanele specifice stabilite de AM PTJ prin Ghidul solicitantului;
k)costurile operaţionale, de funcţionare, de testare şi întreţinere;
l)costuri administrative: costuri de management care nu pot fi asociate producţiei ori vânzării; chiriile şi reparaţii ale imobilizărilor de interes general în administraţie; energie, combustibil şi alte consumuri similare; cheltuieli administrativ-gospodăreşti; alte cheltuieli generale de administraţie;
m)costuri de personal;
n)cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria obiectelor de inventar;
o)cheltuieli aferente contribuţiei în natură;
p)cheltuieli cu amortizarea;
q)cheltuielile cu dobânzile şi penalităţi pentru împrumuturi;
r)cheltuielile cu leasingul;
s)cheltuielile efectuate înainte de data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia costurilor de consultanţă privind realizarea cererii de finanţare, a planului de afaceri şi a documentaţiei tehnico-economice aferente proiectului (dar nu mai veche de 2 ani de la data depunerii cererii de finanţare);
t)activităţi care au făcut sau ar fi trebuit să facă obiectul unei proceduri de recuperare în urma transferului unei activităţi de producţie în afara zonei vizate de program;
u)activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
v)activităţi care favorizează domeniile excluse de prevederile Regulamentului (UE) 2021/1.060, ale Regulamentului (UE) 2021/1.056 şi ale regulamentelor aplicabile în materia ajutorului de stat regional şi, respectiv, de minimis, precum şi ale analizei DNSH a PTJ;
w)alte cheltuieli şi activităţi care nu se regăsesc în categoria celor eligibile potrivit art. 28-31, precum şi în Ghidul solicitantului.