Nou Art. 30. - Categoriile de cheltuieli eligibile, finanţabile prin ajutor de minimis , cu respectarea condiţiilor menţionate în prezenta schemă şi în Ghidul solicitantului - condiţii specifice de accesare a fondurilor aferente apelului de proiecte în cadrul căruia se solicită finanţare, sunt: - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat şi de minimis pentru dezvoltarea antreprenoriatului prin finanţarea înfiinţării şi dezvoltării parcurilor industriale

M.Of. 1073

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 30
(1)Categoriile de cheltuieli eligibile, finanţabile prin ajutor de minimis, cu respectarea condiţiilor menţionate în prezenta schemă şi în Ghidul solicitantului - condiţii specifice de accesare a fondurilor aferente apelului de proiecte în cadrul căruia se solicită finanţare, sunt:
a)cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică aferente proiectului şi au în vedere următoarele categorii:
(i)studii de teren, respectiv cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de investiţie, raport privind impactul asupra mediului;
(ii)obţinere avize acorduri, autorizaţii - se includ cheltuielile pentru obţinerea/prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism, obţinerea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare, obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc., obţinerea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă, întocmirea documentaţiei, obţinerea numărului cadastral provizoriu şi înregistrarea terenului în cartea funciară; obţinerea acordului de mediu; obţinerea avizului PSI; comisioane, cote şi taxe, cuprinzând cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii, cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, taxe pentru acorduri, avize şi autorizaţia de construire/desfiinţare; achiziţionarea semnăturii electronice; alte avize, acorduri şi autorizaţii;
(iii)proiectare şi inginerie, respectiv cheltuielile pentru elaborare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii şi deviz general, elaborare proiect tehnic şi detalii de execuţie, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie (documentaţii ce stau la baza emiterii avizelor şi acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaţii urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament, studii de trafic etc.). Pentru lucrările de creştere a performanţei energetice a clădirilor ca urmare a modernizărilor/reabilitărilor se includ cheltuielile pentru efectuarea auditului energetic, expertizare tehnică a construcţiilor existente, a structurilor şi/sau, după caz, a proiectelor tehnice, inclusiv întocmirea de către expertul tehnic a raportului de expertiză tehnică conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
(iv)consultanţă - cheltuielile efectuate pentru elaborarea cererii de finanţare/a planului de afaceri, cheltuielile efectuate pentru plata serviciilor de consultanţă în domeniul managementului execuţiei investiţiei sau administrarea contractului de execuţie (managementul de proiect), plata serviciilor de consultanţă la elaborarea, organizarea şi derularea procedurilor de achiziţii;
(v)asistenţă tehnică - cheltuielile efectuate, după caz, pentru asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor (în cazul în care aceasta nu intră în tarifarea proiectului), plata diriginţilor de şantier, desemnaţi de autoritatea contractantă, autorizaţi conform prevederilor legale pentru verificarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi instalaţii, coordonare în materie de securitate şi sănătate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările şi completările ulterioare;
b)cheltuieli cu instruirea personalului propriu în vederea asigurării unor servicii specializate pentru rezidenţii parcului în diverse domenii, precum, fără a se limita la acestea:
(i)eficienţa energetică;
(ii)inovare/transfer tehnologic;
(iii)proprietate intelectuală;
(iv)internaţionalizarea afacerii;
(v)alte domenii ce sunt în legătură cu activitatea parcului;
c)cheltuieli cu activităţile obligatorii de publicitate şi informare aferente proiectului;
d)alte cheltuieli finanţabile prin ajutorul de minimis (comisioane, cote, taxe), precum:
(i)cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii;
(ii)cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii;
(iii)cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC;
(iv)taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire/desfiinţare.
(2)Solicitantul va respecta şi plafoanele aplicabile categoriilor de cheltuieli eligibile prevăzute la art. 29 şi în prezentul articol, în cazul în care acestea sunt stabilite în cadrul Ghidului solicitantului.