Nou Art. 28. - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat şi de minimis pentru dezvoltarea antreprenoriatului prin finanţarea înfiinţării şi dezvoltării parcurilor industriale

M.Of. 1073

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 28
Condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor pentru ajutorul de stat regional şi ajutorul de minimis sunt:
a)să respecte prevederile Hotărârii Guvernului nr. 873/2022, precum şi prevederile art. 14 alin. (6), (7) şi (8) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, respectiv ale Regulamentului (UE) 2023/2.831;
b)să respecte prevederile art. 63 şi, după caz, ale art. 20 alin. (1) lit. b) şi c) din Regulamentul (UE) 2021/1.060;
c)să fie însoţite de facturi emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau cu prevederile legislaţiei statului în care acestea au fost emise ori de alte documente cu valoare probatorie echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate, cu excepţia cheltuielilor prevăzute la art. 3, precum şi a formelor de sprijin prevăzute la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 873/2022;
d)să fie însoţite de documente justificative privind efectuarea plăţii şi realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate, cu excepţia cheltuielilor prevăzute la art. 3 şi 4, precum şi a formelor de sprijin prevăzute la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 873/2022;
e)să fie în conformitate cu prevederile programului;
f)să fie în conformitate cu contractul de finanţare;
g)să fie rezonabile şi necesare realizării operaţiunii;
h)să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile;
i)să fie înregistrate în contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu excepţia formelor de sprijin prevăzute la art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 873/2022;
j)să nu fie contrare prevederilor dreptului aplicabil al Uniunii Europene sau legislaţiei naţionale care vizează aplicarea dreptului Uniunii, în privinţa eligibilităţii, regularităţii, gestiunii sau controlului operaţiunilor şi cheltuielilor;
k)să fie legate de înfiinţarea unei investiţii iniţiale conform Regulamentului (UE) nr. 651/2014, chiar dacă sunt asociate ajutorului de minimis conform prevederilor Ghidului solicitantului.