Capitolul ix - Durata schemei - Actul din 2024 SCHEMĂ de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare

M.Of. 982

În vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2024
CAPITOLUL IX:Durata schemei
Art. 11
(1)Prezenta schemă intră în vigoare la data publicării ordinului de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la data de 31 decembrie 2027.
(2)Având în vedere că Regulamentul (UE) nr. 651/2014 se aplică până la data de 31 decembrie 2026, după această dată, Ministerul Energiei se angajează să asigure că schema este, pe toată durata sa de aplicare, în conformitate cu dispoziţiile noilor reglementări de exceptare pe categorii de ajutoare, prin operarea modificărilor necesare şi solicitarea reavizării schemei de către Consiliul Concurenţei, inclusiv prin transmiterea fişei de informaţii sintetice modificate, dacă va fi necesar.