Art. 9. - Actul din 2023 Schemă de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în Suprastructura portuară în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre ca urmare a conflictului armat din Ucraina

M.Of. 1019

În vigoare
Versiune de la: 8 Noiembrie 2023
Art. 9
(1)Potenţialii beneficiari de ajutor de stat în cazul investiţiilor în suprastructura portuară sunt: operatorii portuari privaţi - care sunt întreprinderi micro, mici, mijlocii sau mari constituite în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, care desfăşoară activităţi de descărcare, încărcare, transbordare, primire şi expediere a mărfurilor din navă, la navă către şi din alte mijloace de transport, în cadrul porturilor Constanţa, Galaţi şi Giurgiu şi în porturile situate de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră (inclusiv Poarta Albă-Midia-Năvodari), de-a lungul Canalului Sulina sau în porturile "satelit" ale Portului Constanţa (Midia, Mangalia) şi care au operat şi operează mărfuri de natura celor prevăzute de prezenta schemă.
(2)Beneficiarii de ajutor de stat depun proiecte individual.