Art. 17. - Actul din 2023 Schemă de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în Suprastructura portuară în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre ca urmare a conflictului armat din Ucraina

M.Of. 1019

În vigoare
Versiune de la: 8 Noiembrie 2023
Art. 17
(1)Ajutoarele de stat acordate prin prezenta schemă pentru un anumit proiect specific cu aceleaşi cheltuieli eligibile pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în temeiul regulamentelor de minimis sau cu ajutoarele acordate în temeiul regulamentelor de exceptare pe categorii, cu condiţia respectării dispoziţiilor şi a normelor privind cumularea prevăzute în regulamentele respective.
(2)Valoarea sprijinului acordat prin prezenta schemă, împreună cu alte ajutoare de stat aprobate de Comisia Europeană în baza secţiunii 2.1 din Cadrul temporar de criză, nu trebuie să depăşească 2 milioane de euro per întreprindere.
(3)Ajutorul de stat acordat în baza acestei scheme nu poate fi cumulat cu alte ajutoare de stat aprobate de Comisia Europeană în baza celorlalte secţiuni din Cadrul temporar de criză.
(4)Ajutorul de stat acordat în baza prezentei scheme poate fi cumulat cu ajutorul de stat acordat pentru acelaşi proiect, aprobat de către Comisia Europeană în baza art. 107 alin. (3) lit. b) din TFUE, fără a depăşi valoarea funding gap-ului, dar nu mai mult de 65% din costurile eligibile.