Art. 11. - Medicii de familie aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate care au îndeplinit indicatorii de performanţă stabiliţi pentru serviciile acordate în anul precedent, primesc o bonificaţie după cum urmează: - Actul din 2023 MODALITĂŢILE DE PLATĂ în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale
M.Of. 484 bis
În vigoare Versiune de la: 13 Februarie 2025
Art. 11
(1)Începând cu anul 2025 se realizează plata în funcţie de performanţă a medicilor de familie aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate, pentru activitatea realizată în anul anterior, între data de 1 ianuarie sau, după caz, data încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate şi data de 31 decembrie, respectiv data încetării contractului cu casa de asigurări de sănătate.
(2)Plata în funcţie de performanţă se realizează anual, în trimestrul I al anului următor celui pentru care se măsoară gradul de realizare al indicatorilor de performanţă, în limita fondului destinat plăţii în funcţie de performanţă.
(3)Medicii de familie aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate care au îndeplinit indicatorii de performanţă stabiliţi pentru serviciile acordate în anul precedent, primesc o bonificaţie după cum urmează:
a)Pentru un număr de minim 1.000 persoane pentru care se realizează completarea şi transmiterea în SIUI a riscogramei, realizată pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani înscrise pe lista medicului de familie, respectiv completarea şi transmiterea în SIUI a chestionarului care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist pentru copiii ce nu erau în evidenţa medicului de familie cu această tulburare la 1 ianuarie a anului pentru care se face evaluarea, se acordă o bonificaţie de 14.000 lei;
b)Pentru un număr între 800 şi 999 persoane pentru care se realizează completarea şi transmiterea în SIUI a riscogramei, realizată pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani înscrise pe lista medicului de familie, respectiv completarea şi transmiterea în SIUI a chestionarului care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist, pentru copiii ce nu erau în evidenţa medicului de familie cu această tulburare la 1 ianuarie a anului pentru care se face evaluarea, se acordă o bonificaţie de 9.600 lei;
c)Pentru un număr între 600 şi 799 persoane pentru care se realizează completarea şi transmiterea în SIUI a riscogramei realizată pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, înscrise pe lista medicului de familie, respectiv completarea şi transmiterea în SIUI a chestionarului care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist, pentru copiii ce nu erau în evidenţa medicului de familie cu această tulburare la 1 ianuarie a anului pentru care se face evaluarea, se acordă o bonificaţie de 6.000 lei.
(4)Valoarea bonusului acordat potrivit alin. (3), se ajustează proporţional astfel încât plata în funcţie de performanţă să se încadreze în fondul destinat acestei plăţi, astfel cum este prevăzut la art. 6.
(5)În situaţia în care rămân sume neconsumate după plata bonificaţiilor către medicii care au îndeplinit indicatorii de performanţă, acestea se pot utiliza potrivit art. 15 alin. (4).