Art. 11. - Art. 11: Secretariatul - Actul din 1979 CONSTITUTIV al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala
B.Of. 84
În vigoare Versiune de la: 17 Octombrie 1980
Art. 11: Secretariatul
1.Secretariatul cuprinde un director general, precum si directorii generali adjuncti si alt personal de care organizatia poate avea nevoie.
2.Directorul general este numit de conferinta, la recomandarea consiliului, pentru o perioada de 4 ani. El poate fi numit pentru o a doua perioada de 4 ani, dupa care nu mai este reeligibil.
3.Directorul general este cel mai inalt functionar al organizatiei. Sub rezerva directivelor generale sau speciale ale conferintei sau consiliului, directorul general are responsabilitatea generala si puterea de a conduce activitatile organizatiei. Sub autoritatea si sub controlul consiliului, directorul general este responsabil cu angajarea, organizarea si conducerea personalului.
4.In indeplinirea sarcinilor lor, directorul general si personalul nu pot solicita nici accepta instructiuni de la nici un guvern sau autoritate exterioara organizatiei. Ei trebuie sa se abtina de la orice act incompatibil cu situatia lor de functionari internationali si nu sint raspunzatori decit in fata organizatiei. Fiecare membru se angajeaza sa respecte caracterul exclusiv international al functiilor directorului general si personalului si sa nu caute sa si influenteze in executarea sarcinilor lor.
5.Personalul este numit de directorul general, conform regulilor pe care le fixeaza conferinta, la recomandarea consiliului. Numirile in functiile de director general adjunct sint supuse aprobarii consiliului. Condiliile de angajare a personalului sint conforme, pe cit posibil, celor ale sistemului comun al Natiunilor Unite. Considerentul dominant in recrutarea si fixarea conditiilor de angajare a personalului trebuie sa fie necesitatea de a asigura cele mai inalte nivele de eficienta, competenta si integritate. Va fi luata in mod corespunzator in consideratie importanta unei recrutari efectuate pe o baza geografica larga si echitabila.
6.Directorul general actioneaza in aceasta calitate la toate reuniunile conferintei, consiliului si Comitetului pentru program si buget si indeplineste orice alte functii cu care este insarcinat de aceste organe. El elaboreaza un raport anual privind activitatile organizatiei. In plus, prezinta conferintei sau consiliului, dupa caz, orice alte rapoarte care pot fi solicitate.