Subcapitolul 2 - 8.2. Excepţii - Acord din 2023 de sprijin privind Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă
M.Of. 276
În vigoare Versiune de la: 21 August 2024
SUBCAPITOLUL 2:8.2. Excepţii
Restricţiile impuse de subclauza 8.1 nu se aplică pentru divulgarea de informaţii de către o parte ("partea care face divulgarea"):
8.2.1.care sunt sau devin ulterior de domeniu public, în altă manieră decât ca rezultat al încălcării unui angajament de confidenţialitate;
8.2.2.care trebuie divulgate, ca urmare a unei cerinţe legale, către orice persoană autorizată de lege să primească aceste informaţii;
8.2.3.care trebuie divulgate conform reglementărilor pieţei de capital sau care trebuie divulgate conform reglementărilor altor autorităţi de reglementare sau de supraveghere;
8.2.4.către o instanţă de judecată, un tribunal arbitral sau o instanţă administrativă, în cursul unor proceduri în care partea care face divulgarea este o parte, iar divulgarea respectivă este impusă în procedurile respective;
8.2.5.către orice consultanţi profesionali (inclusiv către auditori şi experţi independenţi) ai părţii care face divulgarea, care sunt ţinuţi faţă de respectiva parte care face divulgarea de o obligaţie profesională de confidenţialitate care se aplică oricăror informaţii divulgate;
8.2.6.către orice bancheri, potenţiali creditori sau agenţii de rating care au nevoie de informaţiile respective pentru realizarea îndatoririlor acestora, cu condiţia ca partea care face divulgarea să se asigure că beneficiarul informaţiilor respectă restricţiile din această clauză 8;
8.2.7.către orice autorităţi fiscale, pentru obţinerea unei decizii fiscale sau a unei evaluări similare; şi
8.2.8.conform termenilor acestui acord.