Art. xv. - Art. XV: Amendamente - Acord din 1971 privind Organizatia internationala de telecomunicatii prin sateliti

M.Of. 56

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2001
Art. XV: Amendamente
a)Orice parte poate propune amendamente la prezentul acord. Amendamentele propuse vor fi transmise organului executiv care le va comunica în timp util tuturor părţilor.
b)Adunarea părţilor va examina orice propunere de amendament în cursul sesiunii ordinare care urmează după comunicarea acestei propuneri de către organul executiv sau în cursul unei sesiuni extraordinare convocate mai devreme, conform procedurilor descrise la art. IX al acordului, cu condiţia ca amendamentul propus să fie comunicat de organul executiv cu cel puţin nouăzeci de zile înainte de data deschiderii sesiunii.
c)Adunarea părţilor va lua decizii asupra fiecărui amendament propus în conformitate cu prevederile referitoare la cvorum şi la vot conţinute în art. IX din acord. Ea poate modifica orice amendament propus, comunicat în conformitate cu paragraful (b) din prezentul articol şi poate decide în legătură cu orice amendament care nu a fost comunicat dar are legătură directă cu un amendament propus sau modificat.
d)Un amendament care a fost aprobat de Adunarea părţilor va intra în vigoare conform prevederilor paragrafului (e), după ce depozitarul a primit notificarea aprobării, acceptării sau ratificării amendamentului de la două treimi din numărul statelor care erau părţi la data la care amendamentul a fost aprobat de Adunarea părţilor.
e)Depozitarul va comunica tuturor părţilor imediat după primire acceptele, aprobările sau ratificările în legătură cu paragraful (d) pentru intrarea în vigoare a amendamentului. După nouăzeci de zile de la data acestei comunicări, amendamentul intră în vigoare pentru toate părţile, inclusiv pentru acelea care nu l-au acceptat, aprobat sau ratificat şi respectiv nu s-au retras din ITSO.