Art. 56. - Tratat din 26-feb-2001 DE LA NISA DE MODIFICARE A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ, A TRATATELOR DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE ŞI A ANUMITOR ACTE CONEXE

Acte UE

Jurnalul Oficial 80C

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2001
Art. 56
Hotărârile Tribunalului care pun capăt procesului, care soluţionează parţial litigiul pe fond sau care pun capăt unei probleme de procedură privind invocarea lipsei de competenţă sau de inadmisibilitate pot fi atacate prin recurs în faţa Curţii, în termen de două luni de la notificarea hotărârii atacate.
Recursul poate fi introdus de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte. Cu toate acestea, părţile care intervin, altele decât statele membre şi instituţiile comunitare pot introduce acest recurs numai în cazul în care hotărârea Tribunalului le priveşte în mod direct.
Cu excepţia litigiilor între Comunităţi şi agenţii lor, recursul poate fi introdus, de asemenea, de statele membre şi de instituţiile comunitare care nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului. În acest caz, statele membre şi instituţiile se află într-o poziţie identică cu cea a statelor membre sau a instituţiilor care intervin în primă instanţă.