Art. 352. - Art. 352: (ex-articolul 308 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 352: (ex-articolul 308 TCE)
(1)În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară în cadrul politicilor definite în tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în tratate, fără ca acestea să fi prevăzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare. În cazul în care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European.
(2)Comisia, în cadrul procedurii de control al principiului subsidiarităţii menţionate la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, atrage atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol.
(3)Măsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratatele exclud o astfel de armonizare.
(4)Prezentul articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din domeniul politicii externe şi de securitate comună şi orice act adoptat în conformitate cu prezentul articol trebuie să respecte limitele prevăzute la articolul 40 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.