Art. 287. - Art. 287: (ex-articolul 248 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)
Acte UE
Jurnalul Oficial 326C
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 287: (ex-articolul 248 TCE)
(1)Curtea de Conturi verifică totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale Uniunii. De asemenea, aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale oricărui organ, oficiu sau agenţie înfiinţată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nu exclude acest control.
Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum şi la legalitatea operaţiunilor şi înregistrarea acestora în conturi, declaraţie care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Declaraţia poate fi completată cu aprecieri specifice pentru fiecare domeniu major de activitate a Uniunii.
(2)Curtea de Conturi examinează legalitatea şi corectitudinea veniturilor şi cheltuielilor şi asigură buna gestiune financiară. În acest context, Curtea de Conturi semnalează îndeosebi orice neregulă.
Controlul veniturilor se efectuează pe baza veniturilor de realizat şi a celor realizate efectiv de Uniune.
Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor, precum şi a plăţilor.
Aceste controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilor exerciţiului bugetar avut în vedere.
(3)Controlul se efectuează asupra actelor justificative şi, dacă este cazul, la faţa locului, la celelalte instituţii ale Uniunii, în sediile oricărui organ, oficiu sau agenţie care administrează venituri sau cheltuieli făcute în numele Uniunii şi în statele membre, inclusiv în imobilele oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte provenite de la buget. În statele membre, controlul se efectuează în colaborare cu instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, cu serviciile naţionale competente. Curtea de Conturi şi instituţiile naţionale de control ale statelor membre practică o cooperare bazată pe încredere şi pe respectarea independenţei acestora. Aceste instituţii sau servicii informează Curtea de Conturi în cazul în care intenţionează să participe la control.
Orice document sau informaţie necesară îndeplinirii misiunii sale se comunică Curţii de Conturi, la cererea sa, de către celelalte instituţii ale Uniunii, de către orice organ, oficiu sau agenţie care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de către persoanele fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte de la buget şi de către instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, de către serviciile naţionale competente.
În ceea ce priveşte activitatea de gestionare a veniturilor şi cheltuielilor Uniunii exercitată de Banca Europeană de Investiţii, dreptul de acces al Curţii la informaţiile deţinute de Bancă este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, Bancă şi Comisie. În lipsa acestui acord, Curtea are, cu toate acestea, acces la informaţiile necesare pentru a efectua controlul veniturilor şi cheltuielilor Uniunii administrate de Bancă.
(4)Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar. Acest raport se transmite celorlalte instituţii ale Uniunii şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreună cu răspunsurile formulate de aceste instituţii la observaţiile Curţii de Conturi.
În plus, Curtea de Conturi îşi poate prezenta în orice moment observaţiile, în special sub forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituţii ale Uniunii.
Curtea de Conturi adoptă rapoarte anuale, rapoarte speciale sau avize cu majoritatea membrilor care o compun. Cu toate acestea, în vederea adoptării unor categorii de rapoarte sau de avize, aceasta îşi poate înfiinţa camere interne, în condiţiile prevăzute de regulamentul său de procedură.
Aceasta sprijină Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control al execuţiei bugetare.
Curtea de Conturi îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acest regulament se aprobă de către Consiliu.