Art. 286. - Art. 286: (ex-articolul 247 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)
Acte UE
Jurnalul Oficial 326C
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 286: (ex-articolul 247 TCE)
(1)Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre personalităţile care fac parte ori au făcut parte, în statul lor, din instituţiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebită pentru această funcţie. Aceştia trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă.
(2)Membrii Curţii de Conturi se numesc pentru o perioadă şase ani. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă lista membrilor stabilită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare stat membru. Mandatul membrilor Curţii de Conturi poate fi reînnoit.
Membrii Curţii de Conturi desemnează dintre ei pe preşedintele Curţii de Conturi, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.
(3)În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curţii de Conturi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici un guvern şi de la nici un alt organism. Aceştia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor.
(4)Pe durata mandatului lor, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului şi după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje.
(5)În afară de schimbarea ordinară şi de deces, funcţiile membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire, declarată de Curtea de Justiţie în conformitate cu alineatul (6).
Persoana în cauză este înlocuită până la încheierea mandatului.
Cu excepţia destituirii, membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până la înlocuirea lor.
(6)Membrii Curţii de Conturi pot fi destituiţi din funcţiile lor sau pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care Curtea de Justiţie constată, la cererea Curţii de Conturi, că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor.
(7)Consiliul stabileşte condiţiile de încadrare în muncă şi, în special, salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul stabileşte, de asemenea, orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie.
(8)Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene care se aplică judecătorilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică, de asemenea, membrilor Curţii de Conturi.