Art. 271. - Art. 271: (ex-articolul 237 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)
Acte UE
Jurnalul Oficial 326C
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 271: (ex-articolul 237 TCE)
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă, în limitele prevăzute în continuare, să judece litigiile privind:
a)îndeplinirea obligaţiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene de Investiţii. Consiliul de administraţie al Băncii dispune în această privinţă de atribuţiile recunoscute Comisiei prin articolul 258,
b)hotărârile Consiliului guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii. Fiecare stat membru, Comisia şi Consiliul de administraţie al Băncii pot formula o acţiune în această materie, în condiţiile prevăzute la articolul 263,
c)hotărârile Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii. Acţiunile împotriva acestor hotărâri pot fi formulate, în condiţiile prevăzute la articolul 263, numai de către statele membre sau de către Comisie şi numai pentru nerespectarea procedurilor prevăzute la articolul 19 alineatele (2) şi (5)-(7) din statutul Băncii,
d)îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din tratate şi din Statutul SEBC şi al BCE. În această privinţă, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene dispune, faţă de băncile centrale naţionale, de competenţele recunoscute Comisiei prin articolul 258 în raport cu statele membre. În cazul în care Curtea constată că o bancă centrală naţională nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, această bancă este obligată să adopte măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii.