Art. 260. - Art. 260: (ex-articolul 228 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)
Acte UE
Jurnalul Oficial 326C
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 260: (ex-articolul 228 TCE)
(1)În cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii.
(2)În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească şi pe care îl consideră adecvat situaţiei.
În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu.
Această procedură nu aduce atingere articolului 259.
(3)În cazul în care sesizează Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului 258, considerând că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv şi pe care îl consideră adecvat situaţiei.
În cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.