Art. 14. - Art. 14: (ex-articolul 16 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 14: (ex-articolul 16 TCE)
Fără a aduce atingere articolului 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană si articolelor 93, 106 si 107 din prezentul tratat si având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum si rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii sociale si teritoriale a Uniunii, Uniunea si statele membre, fiecare în limita competenţelor care le revin si în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigură funcţionarea serviciilor respective pe baza principiilor si în condiţii, în special economice si financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor. Parlamentul European si Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc aceste principii si prevăd aceste condiţii, fără a aduce atingere competenţei statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredinţa prestarea lor si de a le finanţa, cu respectarea tratatelor.