Capitolul ii - CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
CAPITOLUL II:CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL
Art. 312
(1)Cadrul financiar multianual vizează asigurarea evoluţiei ordonate a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii.
Acesta se adoptă pentru o perioadă de cel puţin cinci ani. Bugetul anual al Uniunii respectă cadrul financiar multianual.
(2)Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, adoptă un regulament care stabileşte cadrul financiar multianual. Consiliul hotărăşte în unanimitate după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun.
Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care autorizează Consiliul să hotărască cu majoritate calificată în cazul în care adoptă regulamentul menţionat la primul paragraf.
(3)Cadrul financiar stabileşte valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plăţi. Categoriile de cheltuieli, al căror număr este limitat, corespund marilor sectoare de activitate ale Uniunii.
Cadrul financiar prevede orice alte dispoziţii utile bunei desfăşurări a procedurii bugetare anuale.
(4)În cazul în care regulamentul Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar nu a fost adoptat la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele şi celelalte dispoziţii corespunzătoare ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea acestui act.
(5)Pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita adoptarea.