Art. 273. - Art. 273: ( FOSTUL ARTICOL 204 ) - Tratat din 25-mar-1957 DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢII EUROPENE - VERSIUNE CONSOLIDATĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 325C

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 273: (FOSTUL ARTICOL 204)
În cazul în care, la începutul unui exercitiu bugetar, bugetul nu a fost înca votat, cheltuielile pot fi efectuate lunar pe capitole sau alte diviziuni, în functie de dispozitiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 279, în limita unei doisprezecimi din creditele acordate în bugetul din exercitiul precedent, fara ca aceasta sa poata avea drept efect punerea la dispozitia Comisiei a unor credite superioare unei doisprezecimi din cele prevazute în proiectul de buget în pregatire.
Consiliul, hotarând cu majoritate calificata si sub rezerva respectarii celorlalte conditii stabilite la primul paragraf, poate autoriza cheltuieli care depasesc doisprezecimea prevazuta.
În cazul în care decizia respectiva se refera la alte cheltuieli decât cele care decurg în mod obligatoriu din tratat sau din actele stabilite în conformitate cu acesta, Consiliul informeaza de îndata Parlamentul European; în termen de treizeci de zile, Parlamentul European, hotarând cu majoritatea membrilor sai si cu trei cincimi din voturile exprimate, poate lua o decizie diferita în legatura cu cheltuielile respective în ceea ce priveste partea care depaseste doisprezecimea stabilita la primul alineat. Aceasta parte a deciziei Consiliului se suspenda pâna când Parlamentul European ia o decizie. În cazul în care în intervalul mentionat anterior Parlamentul European nu a luat o decizie diferita de decizia Consiliului, decizia Consiliului se considera adoptata definitiv.
Deciziile mentionate în paragrafele al doilea si al treilea prevad masurile necesare în materie de resurse pentru aplicarea prezentului tratat.