Art. 159. - Art. 159: ( FOSTUL ARTICOL 130b ) - Tratat din 25-mar-1957 DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢII EUROPENE - VERSIUNE CONSOLIDATĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 325C

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 159: (FOSTUL ARTICOL 130b)
Statele membre îsi conduc politicile economice si le coordoneaza în vederea realizarii, în egala masura, a obiectivelor mentionate la articolul 158. Formularea si punerea în aplicare a politicilor si actiunilor Comunitatii, precum si realizarea pietei interne tin seama de obiectivele mentionate la articolul 158 si participa la realizarea acestora. De asemenea, Comunitatea sustine realizarea acestor obiective prin actiunea pe care o întreprinde prin intermediul fondurilor structurale (Fondul European de Orientare si Garantare Agricola, sectiunea "Orientare"; Fondul Social European; Fondul European de Dezvoltare Regionala), al Bancii Europene de Investitii si al celorlalte instrumente financiare existente.
La fiecare trei ani, Comisia prezinta Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic si Social si Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice si sociale si modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevazute de prezentul articol. Acest raport este însotit, daca este cazul, de propuneri corespunzatoare.
În cazul în care se dovedesc necesare actiuni specifice, în afara Fondurilor, si fara a aduce atingere masurilor hotarâte în cadrul altor politici ale Comunitatii, Consiliul poate adopta astfel de actiuni, hotarând în conformitate cu procedura mentionata la articolul 251 si dupa consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor.