Art. 9. - Art. 9: Produse de origine animală provenite de la rumegătoare sau care conţin materiale provenite de la rumegătoare - Regulamentul 999/22-mai-2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 12 Martie 2025
Art. 9: Produse de origine animală provenite de la rumegătoare sau care conţin materiale provenite de la rumegătoare
(1)Produsele de origine animală enumerate în anexa VI sunt fabricate utilizând procese de producţie aprobate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 alineatul (3).

(2)Oasele bovinelor, ovinelor şi caprinelor originare din ţările sau regiunile care prezintă un risc controlat sau nedeterminat de ESB nu trebuie folosite pentru producerea cărnii separate mecanic (CSM). Înainte de 1 iulie 2008, statele membre trebuie să prezinte Comisiei, un raport privind utilizarea şi metoda de producţie a CSM pe teritoriul lor. Acest raport cuprinde o declaraţie în care se precizează dacă statul membru are intenţia de a continua producţia de CSM.
Comisia prezintă, în legătură cu acest subiect, o comunicare Parlamentului European şi Consiliului privind necesitatea viitoare de utilizare a CSM şi utilizarea acesteia în Comunitate, inclusiv politica de informare faţă de consumatori.

(3)Având în vedere criteriile stabilite la punctul 5 din anexa V, alineatele (1) şi (2) nu se aplică rumegătoarelor care au fost supuse testului alternativ recunoscut în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 24 alineatul (3), cu condiţia ca testul respectiv să fie inclus în anexa X, în cazul în care rezultatele testului au fost negative.

(4)Normele de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 24 alineatul (2).