Art. 1. - Art. 1: Obiect - Regulamentul 996/20-oct-2010 privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă şi de abrogare a Directivei 94/56/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2024
Art. 1: Obiect
(1)Prezentul regulament urmăreşte să îmbunătăţească siguranţa aviaţiei garantând un nivel înalt de eficienţă, promptitudine şi calitate a investigaţiilor privind siguranţa în domeniul aviaţiei civile europene, care au ca unic obiectiv prevenirea unor accidente şi incidente viitoare, fără a stabili a cui este culpa sau răspunderea, inclusiv prin înfiinţarea unei reţele europene a autorităţilor responsabile de investigaţiile privind siguranţa aviaţiei civile. Prezentul regulament stabileşte, de asemenea, norme privind disponibilitatea în timp util a informaţiilor referitoare la toate persoanele şi mărfurile periculoase aflate la bordul unei aeronave implicate într-un accident. Acesta îşi propune, totodată, să îmbunătăţească asistenţa acordată victimelor accidentelor aviatice şi familiilor acestora.
(2)Aplicarea prezentului regulament în cazul aeroportului Gibraltar se interpretează ca neaducând atingere poziţiilor juridice respective ale Regatului Spaniei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la diferendul referitor la suveranitatea asupra teritoriului pe care este situat aeroportul.