Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Regulamentul 995/20-oct-2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn
Acte UE
Jurnalul Oficial 295L
În vigoare Versiune de la: 30 Decembrie 2024
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
(a)"lemn şi produse din lemn" înseamnă lemnul şi produsele din lemn prevăzute în anexă, cu excepţia produselor din lemn sau a elementelor acestor produse, fabricate din lemn sau din produse din lemn, care şi-au încheiat ciclul de viaţă şi care altfel ar fi eliminate ca deşeuri, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile (2);
(2)JO L 312, 22.11.2008, p. 3.
(b)"introducere pe piaţă" înseamnă furnizarea prin orice mijloace, indiferent de tehnica de vânzare utilizată, de lemn sau de produse din lemn, pentru prima dată pe piaţa internă, pentru distribuţie sau utilizare în cadrul unei activităţi comerciale, contra cost sau gratuit. Aceasta include, de asemenea, furnizarea prin mijloace de comunicare la distanţă, astfel cum sunt definite în Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă (3). Furnizarea pe piaţa internă a produselor din lemn derivate din lemn sau din produse din lemn deja introduse pe piaţa internă nu reprezintă "introducere pe piaţă";
(3)JO L 144, 4.6.1997, p. 19.
(c)"operator" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care introduce pe piaţă lemn sau produse din lemn;
(d)"comerciant" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cursul unei activităţi comerciale, vinde sau cumpără pe piaţa internă lemn sau produse din lemn introduse deja pe piaţa internă;
(e)"ţara de recoltare" înseamnă ţara sau teritoriul din care s-a recoltat lemnul sau lemnul utilizat la realizarea produselor din lemn;
(f)"recoltat în mod legal" înseamnă recoltat în conformitate cu legislaţia aplicabilă a ţării de recoltare;
(g)"recoltat în mod ilegal" înseamnă recoltat cu încălcarea legislaţiei aplicabile a ţării de recoltare;
(h)"legislaţia aplicabilă" înseamnă legislaţia în vigoare în ţara de recoltare şi reglementează următoarele aspecte:
- drepturi de recoltare a lemnului în interiorul limitelor legale făcute publice;
- plăţi pentru drepturile de recoltare şi lemn, inclusiv taxe legate de recoltarea lemnului;
- recoltarea lemnului, inclusiv legislaţia din domeniul mediului şi cel forestier, inclusiv gestionarea pădurilor şi conservarea biodiversităţii, atunci când acestea sunt direct legate de recoltarea lemnului;
- drepturile legale ale terţilor privind folosinţa şi proprietatea afectate de recoltarea lemnului; precum şi
- comerţul şi vama, în măsura în care este vizat sectorul forestier.