Art. 8. - Art. 8: Înregistrarea tranzacţiilor - Regulamentul 98/15-ian-2013 privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi

Acte UE

Jurnalul Oficial 39L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Noiembrie 2017
Art. 8: Înregistrarea tranzacţiilor
(1)În scopul înregistrării în temeiul articolului 4 alineatul (3), persoanele din rândul publicului larg se identifică cu ajutorul unui document oficial de identitate.
(2)Înregistrarea conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)numele, adresa şi, după caz, fie numărul de identificare al persoanei din rândul publicului larg, fie tipul şi numărul documentului oficial de identitate;
b)denumirea substanţei sau a amestecului, inclusiv concentraţia sa;
c)cantitatea substanţei sau a amestecului;
d)utilizarea preconizată a substanţei sau a amestecului, în conformitate cu declaraţia persoanei din rândul publicului larg;
e)data şi locul tranzacţiei;
f)semnătura persoanei din rândul publicului larg.
(3)Înregistrarea se păstrează timp de cinci ani de la data la care a avut loc tranzacţia. În această perioadă, înregistrarea este pusă la dispoziţie în vederea unui eventual control la cererea autorităţilor competente.
(4)Înregistrarea se păstrează pe hârtie sau pe alt suport durabil şi este pusă la dispoziţie în vederea unui eventual control în orice moment pe întreaga perioadă stabilită la alineatul (3). Toate datele stocate electronic trebuie:
a)să corespundă formatului şi conţinutului documentelor corespunzătoare pe hârtie şi
b)să fie disponibile imediat în orice moment pe întreaga perioadă stabilită la alineatul (3).