Art. 5. - După intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia revizuieşte anexa II până cel târziu la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Pentru ca ţările care beneficiază de SGP şi operatorii economici să aibă timpul necesar pentru o bună adaptare în urma modificării statutului în cadrul regimului general: - Regulamentul 978/25-oct-2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferinţe tarifare şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 303L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 5
(1)O listă de ţări beneficiare SGP, care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 4, este prevăzută în anexa II.
(2)După intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia revizuieşte anexa II până cel târziu la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Pentru ca ţările care beneficiază de SGP şi operatorii economici să aibă timpul necesar pentru o bună adaptare în urma modificării statutului în cadrul regimului general:
a)decizia de a elimina o ţară beneficiară de pe lista ţărilor care beneficiază de SGP, în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol şi în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a), se va aplica după un an de la data intrării în vigoare a deciziei respective;
b)decizia de a elimina o ţară beneficiară de pe lista ţărilor care beneficiază de SGP, în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol şi în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b), se aplică după doi ani de la data punerii în aplicare a unui regim de acces preferenţial pe piaţă.
(3)În sensul alineatelor (1) şi (2) de la prezentul articol, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de modificare a anexei II pe baza criteriilor stabilite în articolul 4.
(4)Comisia comunică respectivei ţări care beneficiază de SGP orice modificare a statutului acesteia în cadrul sistemului.