Art. 38. - Regulamentul 978/25-oct-2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferinţe tarifare şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 303L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 38
(1)Informaţiile primite în temeiul prezentului regulament nu pot fi utilizate decât în scopul în care au fost solicitate.
(2)Nicio informaţie de natură confidenţială şi nicio informaţie furnizată în mod confidenţial, primite în aplicarea prezentului regulament, nu sunt divulgate fără autorizarea specifică a persoanei care le furnizează.
(3)Fiecare cerere de tratament confidenţial indică motivele pentru care informaţia este confidenţială. Cu toate acestea, în cazul în care persoana care a furnizat informaţia nu doreşte nici să o facă publică, nici să autorizeze divulgarea acesteia în termeni generali sau sub formă de rezumat şi în cazul în care se constată că cererea de tratament confidenţial nu este justificată, informaţia în cauză poate să nu fie luată în considerare.
(4)În orice caz, o informaţie este considerată confidenţială atunci când divulgarea ei poate avea consecinţe nefavorabile semnificative pentru persoana care a furnizat-o sau pentru sursa informaţiei.
(5)Alineatele (1)-(4) nu împiedică autorităţile Uniunii să facă trimitere la informaţii cu caracter general, în special la motivele pe care sunt bazate deciziile luate în temeiul prezentului regulament. Totuşi, aceste autorităţi ţin seama de interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice în cauză, astfel încât secretele lor comerciale să nu fie divulgate.