Art. 19. - Regimurile preferenţiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2) pot fi retrase temporar în ceea ce priveşte toate sau unele dintre produsele originare din ţara beneficiară, pentru oricare dintre motivele următoare: - Regulamentul 978/25-oct-2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferinţe tarifare şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 303L
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 19
(1)Regimurile preferenţiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2) pot fi retrase temporar în ceea ce priveşte toate sau unele dintre produsele originare din ţara beneficiară, pentru oricare dintre motivele următoare:
a)încălcarea gravă şi sistematică a principiilor definite de convenţiile enumerate în partea A din anexa VIII;
b)exportul de produse fabricate în închisori;
c)deficienţe grave ale controlului vamal în materie de export şi de tranzit al drogurilor (substanţe ilicite sau precursori) sau nerespectarea convenţiilor internaţionale în domeniul luptei împotriva terorismului şi în materie de spălarea banilor;
d)practici comerciale neloiale grave şi sistematice, inclusiv acele practici care afectează oferta de materii prime, care au efect negativ asupra industriei Uniunii şi pe care ţara beneficiară nu le-a remediat. În ceea ce priveşte practicile comerciale neloiale care sunt interzise sau care pot da naştere la o acţiune în temeiul acordurilor OMC, aplicarea prezentului articol este condiţionată de decizia prealabilă în acest sens a organismului competent al OMC;
e)încălcarea gravă şi sistematică a obiectivelor adoptate de organizaţiile regionale de pescuit sau a acordurilor internaţionale cu privire la conservarea şi gestionarea resurselor piscicole, la care Uniunea este parte.
(2)Regimurile preferenţiale prevăzute în prezentul regulament nu vor fi retrase în temeiul alineatului (1) litera (d) în ceea ce priveşte produsele care sunt supuse măsurilor antidumping sau compensatorii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenţii din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene (1) sau al Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene (2), din motivele care justifică aceste măsuri.
(1)JO L 188, 18.7.2009, p. 93.
(2)JO L 343, 22.12.2009, p. 51.
(3)În cazul în care Comisia consideră că există suficiente motive întemeiate care să justifice retragerea temporară a preferinţelor tarifare acordate în cadrul regimurilor preferenţiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2) pe baza motivelor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care iniţiază procedura de retragere temporară în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 39 alineatul (2). Comisia informează Parlamentul European şi Consiliul cu privire la actul de punere în aplicare respectiv.
(4)Comisia publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în care anunţă iniţierea procedurii de retragere temporară şi informează ţara beneficiară în cauză cu privire la aceasta. Avizul trebuie:
a)să prezinte motive întemeiate suficiente pentru a justifica actul de punere în aplicare de a iniţia procedura de retragere temporară prevăzută la alineatul (3); şi
b)să anunţe că Comisia va monitoriza şi va evalua situaţia din ţara beneficiară în cauză timp de şase luni de la data publicării respectivului aviz.
(5)În cursul perioadei de monitorizare şi evaluare, Comisia oferă ţării beneficiare respective, cu orice ocazie, posibilitatea de a coopera.
(6)Comisia solicită toate informaţiile pe care le consideră necesare, între altele, evaluările, comentariile, hotărârile, recomandările şi concluziile disponibile ale organismelor de supraveghere relevante, după caz. La redactarea concluziilor sale, Comisia ia în considerare toate informaţiile relevante.
(7)În termen de trei luni de la expirarea perioadei menţionate la alineatul (4) litera (b), Comisia transmite către ţara beneficiară în cauză un raport cu privire la constatările şi concluziile sale. Ţara beneficiară are dreptul să îşi prezinte observaţiile cu privire la raport. Perioada acordată pentru comentarii nu trebuie să depăşească o lună.
(8)În termen de şase luni de la expirarea perioadei prevăzute la alineatul (4) litera (b), Comisia decide:
a)încetarea procedurii de retragere temporară; sau
b)retragerea temporară a preferinţelor tarifare acordate în cadrul regimurilor preferenţiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
(9)În cazul în care constatările Comisiei nu justifică retragerea temporară, Comisia adoptă un act de punere în aplicare, în conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 39 alineatul (2), privind încetarea procedurii de retragere temporară.
(10)În cazul în care Comisia consideră că retragerea temporară este justificată de constatările sale, pentru motivele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, ea este împuternicită, conform articolului 36, să adopte acte delegate de modificare a anexelor II, III sau IV, după caz, în vederea retragerii temporare a preferinţelor tarifare astfel cum sunt stabilite în regimurile preferenţiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
(11)Pentru oricare dintre cazurile menţionate la alineatele (9) şi (10), actul adoptat se bazează, între altele, pe dovezile primite.
(12)În cazul în care Comisia ia o decizie de retragere temporară, un astfel de act delegat intră în vigoare la şase luni de la data adoptării sale.
(13)În cazul în care motivele care justifică retragerea temporară încetează să mai fie valabile înainte ca actul delegat menţionat la alineatul (10) de la prezentul articol să intre în vigoare, Comisia este împuternicită să abroge actul adoptat de retragere temporară a preferinţelor tarifare, conform procedurii de urgenţă menţionate la articolul 37.
(14)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de stabilire a normelor referitoare la procedura de retragere temporară a tuturor acordurilor, în special în ce priveşte termenele, drepturile părţilor, confidenţialitatea şi revizuirea.