Art. 13. - Regulamentul 978/25-oct-2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferinţe tarifare şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 303L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 13
(1)Începând cu data acordării preferinţelor tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile şi a bunei guvernanţe, Comisia urmăreşte îndeaproape stadiul ratificării convenţiilor relevante şi monitorizează punerea lor efectivă în aplicare, precum şi cooperarea cu organismele de supraveghere relevante, prin examinarea concluziilor şi a recomandărilor emise de organismele de supraveghere respective.
(2)În acest context, o ţară beneficiară SGP+ trebuie să coopereze cu Comisia şi să furnizeze toate informaţiile necesare în vederea evaluării gradului de respectare a angajamentelor ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) şi (f), precum şi a situaţiei sale în ceea ce priveşte articolul 9 alineatul (1) litera (c).