Art. 10. - Regulamentul 961/25-oct-2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007
Acte UE
Jurnalul Oficial 281L
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 3 Februarie 2012
Art. 10
Interdicţiile prevăzute la articolele 8 şi 9 nu se aplică tranzacţiilor impuse printr-un contract comercial încheiat înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament sau printr-un contract sau un acord încheiat înainte de 26 iulie 2010 şi privind o investiţie în Iran efectuată înainte de 26 iulie 2010 şi nici nu împiedică executarea obligaţiilor care decurg din acestea, cu condiţia ca persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul care doreşte să se angajeze în tranzacţie sau să furnizeze asistenţă să fi notificat cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte tranzacţia sau asistenţa autorităţilor competente ale statului membru în care este stabilit, astfel cum sunt identificate pe site-urile enumerate în anexa V.