Art. 69. - Art. 69: Reexaminare şi rapoartele Comisiei - Regulamentul 943/05-iun-2019 privind piaţa internă de energie electrică

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 16 Iulie 2024
Art. 69: Reexaminare şi rapoartele Comisiei
(1)Până la 1 iulie 2025, Comisia reexaminează codurile de reţea existente şi orientările pentru a evalua care dintre dispoziţiile acestora ar putea fi integrate în mod corespunzător în acte legislative ale Uniunii privind piaţa internă de energie electrică şi modul în care competenţele pentru coduri de reţea şi pentru orientări stabilite în articolele 59 şi 61 ar putea fi revizuite.
Până la aceeaşi dată, Comisia transmite un raport amănunţit al evaluării sale Parlamentului European şi Consiliului. Dacă este cazul, Comisia prezintă propuneri legislative pe baza evaluării sale până la 31 decembrie 2026.
(2)Până la 30 iunie 2026, Comisia reexaminează prezentul regulament şi transmite Parlamentului European şi Consiliului un raport pe baza acestei reexaminări, însoţit de o propunere legislativă, dacă este cazul.
Raportul Comisiei evaluează, printre altele:
a)eficacitatea structurii şi funcţionării actuale a pieţelor energiei electrice pe termen scurt, inclusiv în situaţii de criză sau de urgenţă, şi, în general, potenţialele ineficienţe în ceea ce priveşte piaţa internă a energiei electrice şi diferitele opţiuni pentru introducerea unor posibile măsuri corective şi instrumente care să fie aplicate în situaţii de criză sau de urgenţă, având în vedere experienţa de la nivel internaţional şi evoluţia şi noile tendinţe de pe piaţa internă a energiei electrice;
b)caracterul adecvat al cadrului juridic şi financiar actual al Uniunii privind reţelele de distribuţie pentru a atinge obiectivele Uniunii în materie de energie din surse regenerabile şi de piaţă internă a energiei;
c)în conformitate cu articolul 19a, potenţialul şi viabilitatea instituirii uneia sau a mai multor platforme de piaţă ale Uniunii pentru contractele de achiziţie de energie electrică, care urmează să fie utilizate în mod voluntar, inclusiv interacţiunea respectivelor platforme potenţiale cu alte platforme existente pe piaţa energiei electrice şi punerea în comun a cererii de contracte de achiziţie de energie electrică prin agregare.

(3)Până la 17 ianuarie 2025, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport detaliat de evaluare a posibilităţilor de raţionalizare şi simplificare a procesului de aplicare a unui mecanism de asigurare a capacităţii în temeiul capitolului IV, astfel încât să se asigure faptul că statele membre pot răspunde îngrijorărilor legate de adecvare în timp util. În acest context, Comisia solicită ACER să modifice metodologia de evaluare a adecvării resurselor la nivel european menţionată la articolul 23, în conformitate cu articolele 23 şi 27, după caz.
Până la 17 aprilie 2025, după consultarea statelor membre, Comisia prezintă propuneri în vederea simplificării procesului de evaluare a mecanismelor de asigurare a capacităţii, după caz.