Art. 29. - Art. 29: ENTSO pentru energie electrică - Regulamentul 943/05-iun-2019 privind piaţa internă de energie electrică

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 16 Iulie 2024
Art. 29: ENTSO pentru energie electrică
(1)Operatorii de transport şi de sistem de energie electrică transmit Comisiei şi ACER orice proiecte de modificare a statutelor, a listei membrilor sau a regulamentului de procedură ale ENTSO pentru energie electrică.
(2)În termen de două luni de la primirea proiectelor de modificare a statutelor, a listei membrilor sau a regulamentului de procedură, după consultarea organizaţiilor care reprezintă toate părţile interesate, în special utilizatorii sistemelor, inclusiv clienţii, ACER furnizează Comisiei un aviz cu privire la proiectele respective de modificare a statutelor, a listei membrilor sau a regulamentului de procedură.
(3)În termen de trei luni de la primirea avizului ACER, Comisia emite un aviz cu privire la proiectele de modificare a statutelor, a listei membrilor sau a regulamentului de procedură, luând în considerare avizul ACER prevăzut la alineatul (2).
(4)În termen de trei luni de la data primirii avizului favorabil al Comisiei, operatorii de transport şi de sistem adoptă şi publică statutele sau regulamentul de procedură modificat.
(5)Documentele menţionate la alineatul (1) se transmit Comisiei şi ACER în cazul în care li se aduc modificări sau la cererea motivată a Comisiei sau a ACER. ACER şi Comisia emit un aviz în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (4).