Art. 41. - Art. 41: Transparenţă şi comunicare - Regulamentul 942/05-iun-2019 de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2025
Art. 41: Transparenţă şi comunicare
(1)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (26) se aplică documentelor deţinute de ACER.
(26)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).
(2)Consiliul de administraţie adoptă măsurile practice pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1049/2001.
(3)Deciziile adoptate de către ACER în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului sau al unei acţiuni în faţa Curţii de Justiţie, în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolele 228 şi 263 din TFUE.
(4)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către ACER este supusă Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului (27). Consiliul de administraţie stabileşte măsurile de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1725 de către ACER, inclusiv pe cele referitoare la desemnarea responsabilului cu protecţia datelor din cadrul ACER. Aceste măsuri sunt stabilite după consultarea Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor.
(27)Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
(5)ACER poate desfăşura activităţi de comunicare din proprie iniţiativă în limitele domeniului său de competenţă. Alocarea resurselor pentru activităţi de comunicare nu se face în detrimentul îndeplinirii eficiente a atribuţiilor menţionate la articolele 3-13. Activităţile de comunicare se desfăşoară în conformitate cu planurile relevante de comunicare şi de difuzare a informaţiilor, adoptate de consiliul de administraţie.