Art. 38. - Art. 38: Privilegii şi imunităţi şi acordul privind sediul - Regulamentul 942/05-iun-2019 de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2025
Art. 38: Privilegii şi imunităţi şi acordul privind sediul
(1)Protocolul nr. 7 privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene anexat la TUE şi TFUE se aplică ACER şi personalului acesteia.
(2)Dispoziţiile necesare referitoare la găzduirea care urmează să fie oferită ACER în statul membru gazdă şi la facilităţile care trebuie puse la dispoziţie de statul membru respectiv, împreună cu normele specifice aplicabile în statul membru gazdă directorului, membrilor consiliului de administraţie, personalului ACER şi membrilor familiilor acestora sunt prevăzute într-un acord privind sediul încheiat între ACER şi statul membru în care se află sediul. Acordul respectiv se încheie după obţinerea acordului consiliului de administraţie.