Art. 37. - Art. 37: Combaterea fraudei - Regulamentul 942/05-iun-2019 de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2025
Art. 37: Combaterea fraudei
(1)Pentru a facilita combaterea fraudei, a corupţiei şi a altor activităţi ilegale în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (23), ACER aderă la Acordul interinstituţional din 25 mai 1999 privind investigaţiile interne desfăşurate de OLAF (24) şi adoptă dispoziţiile corespunzătoare care se aplică tuturor angajaţilor ACER, utilizând modelul prevăzut în anexa la acordul respectiv.
(23)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
(24)JO L 136, 31.5.1999, p. 15.
(2)Curtea de Conturi este abilitată să desfăşoare audituri la faţa locului, precum şi audituri pe bază de documente, cu privire la beneficiarii de granturi, contractanţii şi subcontractanţii care au primit fonduri ale Uniunii de la ACER.
(3)OLAF poate desfăşura investigaţii, inclusiv controale şi inspecţii la faţa locului, pentru a stabili dacă s-a comis o fraudă, un act de corupţie sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii în legătură cu un grant sau un contract finanţat de ACER, în conformitate cu dispoziţiile şi cu procedurile stabilite în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 şi în Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului (25).
(25)Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) şi (3), acordurile de cooperare cu ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale, contractele, acordurile de grant şi deciziile privind granturile luate de ACER conţin dispoziţii care împuternicesc în mod expres Curtea de Conturi şi OLAF să efectueze auditurile şi investigaţiile menţionate la prezentul articol, potrivit competenţelor care le revin.