Art. 3. - Art. 3: Atribuţii generale - Regulamentul 942/05-iun-2019 de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2025
Art. 3: Atribuţii generale
(1)ACER poate, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei sau din proprie iniţiativă, să emită avize sau recomandări destinate Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei privind orice aspecte referitoare la scopul pentru care a fost instituită.
(2)La solicitarea ACER, autorităţile de reglementare, ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze, ENNOH, centrele de coordonare regionale, entitatea OSD UE, operatorii de transport şi de sistem pentru gaze naturale, operatorii de reţele de hidrogen, operatorii pieţei de energie electrică desemnaţi şi entităţile înfiinţate de operatorii de transport şi de sistem pentru gaze naturale, de operatorii de sisteme GNL, de operatorii de sisteme de înmagazinare a gazelor naturale sau de operatorii de înmagazinare a hidrogenului sau de operatorii de terminale de hidrogen furnizează ACER informaţiile la acelaşi nivel de detaliu necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor ACER în temeiul prezentului regulament, cu excepţia cazului în care ACER a cerut şi a primit deja respectivele informaţii.
În scopul solicitării de informaţii astfel cum se menţionează la primul paragraf, ACER dispune de competenţa de a emite decizii. În deciziile sale, ACER precizează scopul solicitării, menţionează temeiul juridic în baza căruia se solicită informaţiile şi stabileşte un termen în care trebuie să fie furnizate informaţiile. Termenul respectiv trebuie să fie proporţional cu solicitarea.
ACER utilizează informaţiile confidenţiale primite în temeiul prezentului regulament exclusiv în scopul îndeplinirii atribuţiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament. ACER asigură un nivel adecvat de protecţie a datelor incluse în informaţii, în temeiul articolului 41.
Prezentul alineat se aplică şi platformei unice de alocare instituită în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1719.