Art. 28. - Art. 28: Decizii care pot face obiectul unei căi de atac - Regulamentul 942/05-iun-2019 de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2025
Art. 28: Decizii care pot face obiectul unei căi de atac
(1)Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autorităţile de reglementare, poate exercita o cale de atac împotriva unei decizii menţionate la articolul 2 litera (d) care este adresată persoanei respective sau împotriva unei decizii care, deşi adresată unei alte persoane, priveşte direct şi personal respectiva persoană.
(2)Calea de atac cuprinde expunerea motivelor exercitării căii de atac şi se înaintează în scris ACER în termen de două luni de la notificarea deciziei către persoana în cauză sau, în absenţa acesteia, în termen de două luni de la data la care ACER a publicat decizia sa. Camera de recurs ia o decizie cu privire la calea de atac în termen de patru luni de la introducerea acţiunii.
(3)O cale de atac exercitată în temeiul alineatului (1) nu are efect suspensiv. Camera de recurs poate, cu toate acestea, în cazul în care consideră că circumstanţele o cer, să suspende aplicarea deciziei contestate.
(4)În cazul în care calea de atac este admisibilă, camera de recurs examinează dacă aceasta este bine întemeiată. Camera de recurs invită părţile din cadrul procedurii de exercitare a căii de atac, de câte ori este necesar, să prezinte, în anumite termene, observaţii privind notificările emise de către aceasta sau privind comunicările celorlalte părţi în cauza respectivă. Părţile la procedurile de exercitare a căilor de atac au dreptul să susţină o prezentare orală.
(5)Camera de recurs poate să confirme decizia sau poate transfera cazul organismului competent din cadrul ACER. Decizia camerei de recurs este obligatorie pentru acest organismul respectiv.
(6)ACER publică deciziile adoptate de camera de recurs.