Art. 13. - Art. 13: Evaluarea de către Comisie a planurilor de pregătire pentru riscuri - Regulamentul 941/05-iun-2019 privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2005/89/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 14 Iunie 2019
Art. 13: Evaluarea de către Comisie a planurilor de pregătire pentru riscuri
(1)În termen de patru luni de la notificarea de către autoritatea competentă a planului de pregătire pentru riscuri adoptat, Comisia evaluează planul ţinând seama în mod corespunzător de opiniile exprimate de GCEE.
(2)După consultarea GCEE, Comisia emite un aviz fără caracter obligatoriu, cu indicarea în detaliu a motivelor, şi îl transmite autorităţii competente, cu recomandarea de revizuire a planului de pregătire pentru riscuri, în cazul în care planul:
a)nu este eficace pentru atenuarea riscurilor identificate în scenariile de criză de energie electrică;
b)nu este coerent cu scenariile de criză de energie electrică identificate sau cu planul de pregătire pentru riscuri al unui alt stat membru;
c)nu respectă cerinţele stabilite la articolul 10 alineatul (2);
d)stabileşte măsuri susceptibile să pericliteze siguranţa alimentării cu energie electrică în alte state membre;
e)denaturează în mod nejustificat concurenţa sau funcţionarea eficace a pieţei interne; sau
f)nu respectă dispoziţiile prezentului regulament sau alte dispoziţii ale dreptului Uniunii.
(3)În termen de trei luni de la primirea avizului Comisiei menţionat la alineatul (2), autoritatea competentă în cauză ţine seama pe deplin de recomandarea Comisiei şi fie notifică Comisiei planul de pregătire pentru riscuri modificat, fie îi notifică acesteia motivele pentru care nu este de acord cu recomandarea.
(4)În cazul în care autoritatea competentă nu este de acord cu recomandarea Comisiei, aceasta din urmă, în termen de patru luni de la primirea motivelor de dezacord notificate de autoritatea competentă, îşi poate retrage recomandarea sau poate stabili o întâlnire cu autoritatea competentă şi, dacă Comisia consideră necesar acest lucru, cu GCEE, cu scopul de a analiza chestiunea. Comisia expune în detaliu motivele pentru care solicită orice modificare a planului de pregătire pentru riscuri. În cazul în care poziţia finală a autorităţii competente în cauză se abate de la motivele prezentate în detaliu de Comisie, autoritatea competentă prezintă Comisiei motivele care stau la baza poziţiei sale în termen de două luni de la primirea motivelor detaliate ale Comisiei.