Art. 22. - Art. 22: Transmiterea şi semnarea documentelor - Regulamentul 914/20-apr-2023 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 802/2004 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2024
Art. 22: Transmiterea şi semnarea documentelor
(1)Transmiterea documentelor către şi de la Comisie are loc prin mijloace digitale, cu excepţia cazului în care Comisia este de acord, în mod excepţional, că pot fi utilizate alte mijloace, identificate la alineatele (6) şi (7).
(2)În cazul în care se cere o semnătură, documentele depuse prin mijloace digitale trebuie semnate utilizând cel puţin o semnătură electronică calificată (Qualified Electronic Signature – QES) care respectă cerinţele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 ("Regulamentul eIDAS") (3) şi în modificările ulterioare aduse acestuia.
(3)Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).
(3)Specificaţiile tehnice detaliate privind mijloacele de transmitere şi de semnare se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se pun la dispoziţie pe site-ul Direcţiei Generale Concurenţă din cadrul Comisiei.
(4)Cu excepţia formularelor incluse în anexele I, II şi III, se consideră că toate documentele transmise Comisiei pe cale electronică în cursul unei zile lucrătoare sunt primite în ziua în care au fost trimise, cu condiţia ca o confirmare automată de primire să indice, în marca temporală, că au fost primite în ziua respectivă. Se consideră că formularele incluse în anexele I, II şi III transmise Comisiei pe cale electronică în cursul unei zile lucrătoare sunt primite în ziua în care au fost trimise, cu condiţia ca o confirmare automată de primire să indice, în marca temporală, că au fost primite în ziua respectivă înainte de programul de lucru indicat pe site-ul internet al DG Concurenţă sau pe durata acestui program de lucru. Se consideră că formularele incluse în anexele I, II şi III transmise Comisiei pe cale electronică în cursul unei zile lucrătoare după programul de lucru indicat pe site-ul internet al DG Concurenţă au fost primite în următoarea zi lucrătoare. Toate documentele transmise pe cale electronică Comisiei în afara unei zile lucrătoare se consideră a fi fost primite în următoarea zi lucrătoare.
(5)Documentele transmise Comisiei pe cale electronică nu se consideră a fi primite în cazul în care documentele sau părţi ale acestora:
a)sunt inutilizabile (corupte);
b)conţin viruşi, programe malware sau alte ameninţări;
c)conţin semnături electronice a căror valabilitate nu poate fi verificată de Comisie.
În aceste cazuri, Comisia informează expeditorul fără întârziere.
(6)Documentele transmise Comisiei prin scrisoare recomandată se consideră primite în ziua sosirii lor la adresa publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Această adresă este, de asemenea, indicată pe site-ul Direcţiei Generale Concurenţă din cadrul Comisiei.
(7)Documentele transmise Comisiei prin curier se consideră primite în ziua sosirii lor la adresa publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu condiţia ca această primire să fie dovedită printr-o confirmare de primire din partea Comisiei. Această adresă este, de asemenea, indicată pe site-ul Direcţiei Generale Concurenţă din cadrul Comisiei.