Art. 15. - Art. 15: Desfăşurarea audierilor - Regulamentul 914/20-apr-2023 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 802/2004 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2024
Art. 15: Desfăşurarea audierilor
(1)Audierile sunt conduse de consilierul-auditor, care beneficiază de independenţă totală.
(2)Comisia invită persoanele care urmează să fie audiate să ia parte la audiere la data pe care o stabileşte.
(3)Comisia invită autorităţile competente ale statelor membre să ia parte la orice audiere.
(4)Persoanele invitate să participe fie se prezintă personal, fie sunt reprezentate de reprezentanţi legali sau de reprezentanţi autorizaţi în conformitate cu statutul lor, după caz. Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi pot fi reprezentate, de asemenea, de un agent autorizat corespunzător, numit dintre angajaţii permanenţi.
(5)Persoanele audiate de Comisie pot fi asistate de avocaţii lor sau de alte persoane calificate şi autorizate corespunzător, acceptate de consilierul-auditor.
(6)Audierile nu sunt publice. Fiecare persoană poate fi audiată separat sau în prezenţa altor persoane invitate să participe, ţinând seama de interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri şi a altor informaţii confidenţiale.
(7)Consilierul-auditor poate permite tuturor părţilor în sensul articolului 11, serviciilor Comisiei şi autorităţilor competente ale statelor membre să adreseze întrebări în timpul audierii.
(8)Consilierul-auditor poate organiza o şedinţă pregătitoare cu părţile şi serviciile Comisiei, pentru a facilita organizarea eficientă a audierii.
(9)Declaraţiile fiecărei persoane audiate sunt înregistrate. La cerere, înregistrarea audierii este pusă la dispoziţia persoanelor care au fost prezente la audiere. Se ţine seama de interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri şi a altor informaţii confidenţiale.