Art. 27. - Art. 27: Semnăturile electronice în cadrul serviciilor publice - Regulamentul 910/23-iul-2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2024 până la: 17 Octombrie 2024
Art. 27: Semnăturile electronice în cadrul serviciilor publice
(1)În cazul în care un stat membru solicită o semnătură electronică avansată pentru utilizarea în cadrul unui serviciu online prestat de către un organism din sectorul public sau în numele acestuia, respectivul stat membru recunoaşte semnăturile electronice avansate, semnăturile electronice avansate bazate pe un certificat calificat pentru semnături electronice şi semnăturile electronice calificate care întrebuinţează cel puţin formatele sau metodele definite în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (5).
(2)În cazul în care un stat membru solicită o semnătură electronică avansată bazată pe un certificat calificat pentru utilizarea în cadrul unui serviciu online prestat de către un organism din sectorul public sau în numele acestuia, respectivul stat membru recunoaşte semnăturile electronice avansate bazate pe un certificat calificat şi semnăturile electronice calificate care întrebuinţează cel puţin formatele sau metodele definite în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (5).
(3)Statele membre nu solicită o semnătură electronică la un nivel de securitate mai ridicat decât cel al semnăturii electronice calificate pentru utilizarea transfrontalieră a unui serviciu online prestat de un organism din sectorul public.
(4)[textul din Art. 27, alin. (4) din capitolul III, sectiunea 4 a fost abrogat la 20-mai-2024 de Art. 1, punctul 25. din Regulamentul 1183/11-apr-2024]
(5)Până la 18 septembrie 2015 şi ţinând cont de practicile, standardele şi actele juridice ale Uniunii existente, Comisia defineşte, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, formate de referinţă ale semnăturilor electronice avansate sau metode de referinţă, în cazul în care sunt utilizate formate alternative. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la art. 48 alineatul (2).