Art. 45b. - Art. 45 b : Efectele juridice ale atestatului electronic al atributelor - Regulamentul 910/23-iul-2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2024 până la: 17 Octombrie 2024
Art. 45b: Efectele juridice ale atestatului electronic al atributelor
(1)Unui atestat electronic al atributelor nu i se refuză efectul juridic sau posibilitatea de a fi acceptat ca mijloc de probă în procedurile judiciare doar pentru motivul că acesta este în format electronic sau că nu îndeplineşte cerinţele privind atestatele electronice calificate ale atributelor.
(2)Un atestat electronic calificat al atributelor şi atestatele atributelor emise de un organism din sectorul public responsabil de o sursă autentică sau în numele unui astfel de organism au acelaşi efect juridic ca atestatele emise în mod legal în format tipărit.
(3)Un atestat al atributelor emis de un organism din sectorul public responsabil de o sursă autentică într-un stat membru sau în numele unui astfel de organism este recunoscut drept un atestat al atributelor emis de un organism din sectorul public responsabil de o sursă autentică sau în numele unui astfel de organism în toate statele membre.