Art. 29a. - Art. 29 a : Cerinţe privind un serviciu calificat pentru gestionarea dispozitivelor calificate de creare a semnăturii electronice la distanţă - Regulamentul 910/23-iul-2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2024 până la: 17 Octombrie 2024
Art. 29a: Cerinţe privind un serviciu calificat pentru gestionarea dispozitivelor calificate de creare a semnăturii electronice la distanţă
(1)Gestionarea dispozitivelor calificate de creare a semnăturii electronice la distanţă în calitate de serviciu calificat se efectuează numai de către un prestator de servicii de încredere calificat care:
a)generează sau gestionează datele de creare a semnăturilor electronice în numele semnatarului;
b)în pofida punctului 1 litera (d) din anexa II, duplică datele de creare a semnăturilor electronice numai în scopul creării unei copii de rezervă, cu condiţia să fie îndeplinite următoarele cerinţe:
(i)securitatea seturilor de date duplicate trebuie să fie la acelaşi nivel ca pentru seturile de date originale;
(ii)numărul seturilor de date duplicate nu depăşeşte minimul necesar pentru a asigura continuitatea serviciului;
c)respectă toate cerinţele identificate în raportul de certificare a dispozitivului calificat specific de creare a semnăturii electronice la distanţă, emis în temeiul articolului 30.
(2)Până la 21 mai 2025, Comisia stabileşte, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, o listă de standarde de referinţă şi, dacă este necesar, specificaţii şi proceduri în scopul aplicării alineatului (1) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 48 alineatul (2).